Gruparea SIIL a distrus orasul, dar nu si locuitorii lui
Mare parte din orașul Kobani a fost distrus. Efortul de a înlătura gruparea SIIL din Kobani a cauzat devastarea orașului, dar încetul cu încetul oamenii se întorc. Populația actuală a orașului este de 20%. Viața este extrem de dificilă. Atât pentru cei care au rămas aici în timpul luptelor, cât și pentru cei care s-au întors recent. În oraș nu există apă curentă sau electricitate. Este puțină mâncarea. Familiile gătesc ceea ce au, în mare parte fasole și orez.
Toamna trecută, Mutasam Khoja, un om care se pricepe la toate, împreună cu soția sa și cei șase copii au plecat în Turcia din cauza luptătorilor SIIL care au ajuns în satul lor, în apropierea orașului Kobani.
``Am pierdut totul. Chiar dacă am putea să ne întoarcem în satul nostru, nu mai avem nimic acolo. SIIL ne-a distrus casa și ne-a luat totul``, spunea Mutasam Khoja.
Mutasem s-a alăturat familiei fratelui său din Kobani:
``Aici suntem în siguranță, dar nu avem locuri de muncă, nu avem bani. Nu avem cu ce să cumpărăm mâncare. Nu știm ce va fi mâine.``
Echipa de ajutorare CBN, în parteneriat cu organizația Barzani Charity Foundationa distribuit recent trei camioane cu saci cu făină brutăriei locale din Kobani. Bucuroși, angajații au descărcat 70 de tone de făină.
Brutăria este singura de acest gen din zonă. Din făina donată s-au pregătit pâini proaspete oferite fiecărei persoane din Kobani. Cu această ocazie, angajații au avut activitate. Kurzii din Kobani ne-au spus că economia orașului are nevoie de ajutor internațional. Mustafa spunea că turcii trebuie să deschidă granița pentru ca oamenii să poată ajunge în Kobani. Numai atunci, viața va reveni la normal. Cum rămâne cu lupta împotriva Statului Islamic?
Mustafa spunea că Irakul are de învățat de la kurzii sirieni, care au rămas și s-au luptat cu SIIL în Kobani:
``Ne-am sacrificat și ne-am ridicat împotriva lor, dar nu numai pentru cei din Kobani, ci pentru oamenii de pretutindeni. Dacă am fi plecat, ar fi venit după noi.``
Mulți dintre cei de aici sunt dezgustați și mânioși pe Statul Islamic. Aceștia condamnă Islamul pentru situația jalnică a orașului lor. Unii ne-au spus că nu mai vor să fie musulmani. Aceștia doresc să afle mai multe despre dragostea lui Dumnezeu și despre creștinism. Echipa de ajutorare CBN s-a rugat cu ei și le-au înmânat dispozitive audio cu înregistrări ale Bibliei în limba kurdă.
În ciuda greutăților prin care au trecut, majoritatea kurzilor sunt blânzi și primitori. Sunt oameni optimiști. Sunt determinați să reconstruiască orașul și să țină gruparea SIIL la distanță.
``Nu vor putea să stea aici, deoarece vom veni împotriva lor, vom lupta cu ei``, spunea Mustafa.
Mutasam spunea că cei din Kobani au nevoie de ajutorul lumii întregi pentru a oferi hrană familiilor și a reconstrui orașul. De asemenea, le cer creștinilor să se roage.
``Nu putem să descriem ce s-a întâmplat aici, dar puteți să vedeți la televizor. Creștinii din lumea întreagă ar trebui să se roage după ce au văzut aceste lucruri``, spunea Mustafa.
Imagini ale răutății dezlănțuite asupra unui oraș sirian și oameni neînfrânți care au nevoie disperată de ajutor...
Stire difuzata in Mapamond crestin 571 -iunie 2015 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/