Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
galerie home devotional

Ștergând istoria: genocidul pe care Turcia îl vrea uitat

Marți, 24 aprilie, oameni din lumea întreagă s-au adunat pentru a comemora cei 1,5 milioane de armeni uciși de către Imperiul Otoman în urmă cu 103 ani.

Turcia, însă, preferă să nu fie numit genocid.

Două dintre cele mai mari manifestații în acest scop din America au avut loc în New York și Los Angeles. De asemenea, și canadienii s-au adunat pentru al treilea an consecutiv în Ottawa.

24 aprilie este ziua comemorării genocidului armean pentru că în această zi, în 1915, armata otomană a declanșat una dintre cele mai mari atrocități din istorie.

Primul eveniment major a devenit cunoscut ca „Duminica Roșie” - o zi în care 250 de intelectuali armeni au fost arestați la Constantinopol, iar câțiva dintre ei au fost executați.

Din 1915 până în 1923, comunitatea armeană a fost obligată să își părăsească pământurile în care au locuit strămoșii lor timp de peste 2.000 de ani. Sute de mii de oameni au murit din cauza foametei, atunci când au fugit. Alții au fost prinși, torturați și uciși.

Deși Departamentul de Stat al SUA a numit exterminarea în masă a creștinilor și Yazidis în Irak și Siria un genocid comis de statul islamic, SUA nu au recunoscut încă oficial atrocitățile de la începutul secolului XX comise împotriva armenilor, ca fiind un genocid.

Ronald Reagan a fost singurul președinte american care a vorbit despre masacrul armenilor, relocările forțate și atrocitățiile comise în acei ani ca fiind un genocid, însă declarația sa nu a fost considerată o declarație oficială a SUA.

Politicienii americani și oficialii guvernamentali sunt reticenți în a recunoaște genocidul armean, deoarece se tem că relațiile cu guvernul turc vor fi afectate.

Cu toate acestea, republicanul Devin Nunea a emis o declarație, marți, amintind de perioada tragică din istorie.

„A trecut mai bine de un secol de când Imperiul Otoman a început genocidul armean. Într-un moment în care Turcia intră în întunericul antidemocratic, negarea continuă a lui Erdogan în ceea ce privește genocidul armean este o absurditate și o rușine”, a declarat Nunes, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.

„În lumina a tot ceea ce se întâmplă în Turcia, acum este mai important ca niciodată ca administrația SUA să comemoreze genocidul tragic al poporului armean”, a concluzionat Nunes.

Președintele turc Racep Tayyip Erdogan refuză să recunoască faptul că otomanii au comis un genocid împotriva armenilor. El spune că în loc de 1,5 milioane, doar 300.000 de armeni au murit din cauza luptelor și a deportărilor în timpul Primului Război Mondial.

Președintele turc a mai spus că pretextul genocidului este folosit ca „șantaj” împotriva țării sale.

Dacă Turcia ar recunoaște genocidul, ar putea deveni, din punct de vedere legal, obligată să restituie descendenților victimelor teritoriile confiscate de otomani.

De două ori mai mulți armeni trăiesc în prezent în afara Armeniei decât în țară. Diaspora armeană numără aproximativ 1,5 milioane de persoane în Statele Unite și alte 8 milioane în întreaga lume.

Majoritatea celor care au participat la ceremoniile de comemorare, au declarat că s-au adunat nu numai pentru a onora victimele masacrului, ci și pentru ca lumea să știe adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu strămoșii lor.

Arutyun Vardanyan a participat la ceremonia din Erevan, Armenia. El a spus: „Pentru fiecare armean, astăzi este zi de doliu. Astăzi comemorăm genocidul care a început în 1915. Este o zi dificilă, dar în același timp sunt fericit că oamenii își amintesc de această dată și sunt sigură că își vor aminti mereu”.

Sursă: CBN News

Etichete: turcia, genocid, erdogan

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.