O ţară din UE şi-a redeschis Consulatul onorific de la Ierusalim
Cehia şi-a redeschis Consulatul onorific de la Ierusalim, noul consul onorific fiind un om de afaceri israelian de origină cehă, informează site-ul cotidianului Times of Israel, citând agenţia de ştiri CTK.
Noul consul onorific, Dan Propper, 78 de ani, a declarat că munca sa "se va axa în special pe relaţiile economice, deoarece am legături cu comunitatea antreprenorială locală",
Deschis în anii 1990, Consulatul onorific ceh de la Ierusalim a fost închis în anul 2016 după decesul ultimului consul onorific.
În luna aprilie, Ministerul de Externe al Cehiei a transmis că decizia de redeschidere a consulatului onorific "nu are nicio influenţă asupra acordului final privind Ierusalimul", adăugând că Praga "respectă în totalitate poziţia comună a Uniunii Europene care consideră Ierusalimul drept capitala viitoare a ambelor state, adică Statul Israel şi viitorul stat al Palestinei".
Preşedintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru poziţia sa pro-Israel, a declarat în mai multe rânduri că Republica Cehă ar trebui să-şi mute ambasada sa de la Tel Aviv la Ierusalim.
Sursă: Mediafax