IRAK: Biblia solară și organizația Stat Islamic - Alfa Omega TV
  Donează     Rugăciune       TV LIVE                      

IRAK: Biblia solară și organizația Stat Islamic

Un interviu realizat de echipa Wycliffe din Marea Britanie cu Canon Andrew White, cunoscut și ca Vicarul Bagdadului, despre răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în teritoriile ocupate de ISIS.

Canon Andrew White: Cuvântul lui Dumnezeu e fundamental pentru orice comunitate, pentru ca oamenii să-l cunoască, să-l înțeleagă și să-l învețe mai departe. Munca de traducere și distribuire a Bibliei e absolut esențială pentru misiunea Evangheliei lui Dumnezeu. În multe din comunitățile noastre din Irak, avem oameni care nu știu să citească. Dar ei știu că li se va citi Biblia la biserică. Petrecem mult timp pentru a ajuta oamenii să audă vocea Scripturilor.

Unul din cele mai îngrozitoare lucruri întâmplate în Irak, după ridicarea organizației Stat Islamic (ISIS), a fost că ei au distrus Bibliile oamenilor noștri. Au dorit să le înlăture pe toate. La câteva săptămâni după aceea, eram în Ierusalim vorbind despre Bibliile noastre distruse cu câțiva creștini de la o biserică de acolo. Și un om din Irlanda de Nord mi-a zis. „Nu te îngrijora, avem un altfel de Biblie” și mi-a dat o cutiuță mică de plastic (un audio-player solar portabil, cu difuzor, n.red.). Era toată Biblia, vorbită!

irak bibliasolara canon white

Ne-au dat aceste Biblii, făcute de organizația MegaVoice. Fiecare Biblie avea baterie solară, era alimentată de energia de la soare, nu prin baterii. Și fiecare Biblie ’vorbește’, în limba arabă și în engleză. Oamenii noștri nu au învățat Biblia doar în arabă, ci au auzit-o și în engleză. Și acum, copiii noștri, în școlile amenajate în taberele de refugiați din Iordania, au avut ocazia să învețe engleză din Biblie.

Elevii de la toate școlile din Iordania au avut un concurs, și-au învățat scripturile. Copiii musulmani au învățat Coranul, copiii creștini au învățat Biblia. Au început cu Noul Testament, nu doar 2-3 versete cum am făcut eu când eram copil, ci au învățat întreg Noul Testament pe de rost! Și copiii noștri au câștigat concursul, am ieșit pe primul loc pe țară, în Iordania!

Unul din lucrurile minunate legate de distrugerea Bibliilor a fost faptul că Biblia a fost făcută disponibilă pentru toți. ISIS nu a prevăzut acest lucru. Mulți din poporul nostru spun: „Lucrurile făcute de Daesh/ISIS sunt îngrozitoare”. Dar ceea ce ISIS ne-a dat a fost Cuvântul lui Dumnezeu! Și am devenit vii. Ne-a dat o speranță, un viitor și o viziune.

Romani 8:17-18 spune că suferința de acum nici nu se compară cu gloria care ne așteaptă. În timpul persecuției ISIS, când oamenii noștri erau atacați și în mare dificultate, din acele pasaje despre suferință am învățat că, pentru tot ceea ce cunoaștem și facem, crucea este centrul nostru. În timp ce încerc să aduc alinare celor zdrobiți, mă strădui să le arăt viața lor prin prisma crucii.

Realitatea e că, atunci când ai pierdut totul, Isus rămâne singurul lucru pe care îl mai ai. Unul din copiii mei adoptați neoficial, Lina, era în Bagdad cu noi într-o zi, când erau și parteneri de la organizația Vocea Martirilor fondată de Richard Wurmbrand. Cei de la Vocea Martirilor au întrebat „Suntem aici, unde atât de mulți oameni de-ai voștri au fost uciși, peste 1000 de oameni, și totuși biserica voastră e cea mai fericită dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cum se poate asta?” Și Lina s-a întors și le-a răspuns: „Există un motiv. Când ai pierdut totul, Isus e singurul lucru pe care îl mai ai.” Cuvântul, prezența Scripturii este prezența lui Isus cu noi, în toate. Astfel, atunci când am pierdut totul, dar mai avem încă Cuvântul Bibliei, avem totul!

  Abonează-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tipărit în revista Alfa Omega TV Magazin 8.6 - Forme atipice de evanghelizare (noiembrie-decembrie 2018). Această revistă se distribuie gratuit.
Abonează-te să o primești acasă

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.