Creștinii continuă să fie atacați în Nigeria

  Mapamond Creștin
Nigeria este prima țară pe lista grupului Open Doors care figurează ca cel mai periculos loc pentru creștini. După o nouă rundă de atacuri împotriva creștinilor, preocuparea lor crește. Jennifer Wishon de la CBN vine cu mai multe detalii.

Jennifer Wishon: Pentru cinci congregații din cinci orașe diferite din nordul Nigeriei, anul nou a început cu durere, deoarece congregația a jelit uciderea celor dragi și pângărirea bisericilor lor. Pentru mai multe detalii legate de acest subiect stăm de vorbă cu comisarul Frederick Davie de la Comisia Statelor Unite pentru libertatea religioasă internațională. Domnule comisar, vorbiți-ne despre luna trecută, când creștinii din nordul Nigeriei se pregăteau să celebreze Crăciunul. Ce s-a întâmplat?

Frederick Davie: Din nefericire, grupuri islamiste militante în nordul Nigeriei au intensificat atacurile împotriva creștinilor în ultima săptămâna a anului. Prin aceste atacuri ei terorizează comunitățile creștine și vor să impună ideea unui califat islamic în regiune. Într-un sat predominant creștin, în satul Pemi, militanții grupării Boko Haram au ucis în Ajunul Crăciunului numeroase persoane, au incendiat cel puțin o biserică și au răpit un evanghelist, Bulus Yakura. În Garkida, luptătorii grupului Boko Haram au incendiat trei biserici în Ajunul Crăciunului. În urma atacului au murit cinci oameni și cel puțin alți cinci lipsesc. După Crăciun au fost distruse trei biserici în Tashan Alade, în Kirito și în Debiro.

Jennifer Wishon: Știm că, în mod tragic, atacuri similare au avut loc cu aproape un an în urmă. S-ar fi putut preveni aceste atacuri? Au fost semnale de alarmă?

Frederick Davie: Da. Suntem de părere că aceste atacuri pot fi prevenite, deoarece însăși gruparea Boko Haram a anunțat că va viza creștinii prin atacuri de Crăciun. Exact asta s-a și întâmplat, așa cum au subliniat într-un mesaj în care și-au asumat responsabilitatea unui atac în urma căruia au murit 27 de oameni în Niger, în data de 13 decembrie. Liderul grupării Boko Haram, Shekau, a promis mai multe atacuri împotriva creștinilor înainte de Căciun. Într-un comunicat de presă din 17 decembrie, Comisia pentru libertatea religioasă internațională a subliniat pericolul și a îndemnat Statele Unite să pună presiune pe Nigeria pentru a spori protecția comunităților creștine și a lăcașurilor sfinte înainte de Crăciun. Însă, apelurile nu au fost ascultate.

Jennifer Wishon: Sunt multe probleme serioase care trebuie să fie monitorizate. Domnule Comisar Davie, vă mulțumesc pentru prezență și pentru efortul depus legat de această problemă.

Frederick Davie: Vă mulțumesc și vă mulțumesc pentru invitație.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond Creștin” 862, difuzată la Alfa Omega TV în ianuarie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

80 accesări

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar tvlive
sidebar facebook
sidebar revista
App mobila

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

Aplicația mobilă AO

badge google play badge appstore

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.