Sfârșitul erei Netanyahu?
Yair Lapid, lider, Yesh Atid Party: Israelul s-a săturat de lupte interne. Societatea israeliană se uită la politicienii săi și le cere să se oprească din certuri și să treacă la treabă. În acest moment avem nevoie de un guvern unitar.
Reporter: Lapid conduce partidul de centru-stânga Yesh Atid, care în ebraică înseamnă există viitor. Majoritatea susținerii sale vine din partea israelienilor seculari, mulți dintre ei opunându-se politicilor ultraortodocșilor. Fost jurnalist de televiziune, Lapid susține negocierile cu Autoritatea Palestiniană, în timp ce trasează o limită legat de Ierusalimul indivizibil.
Yair Lapid: Ierusalimul este etosul prin care această țară a luat ființă. Nu cred că America va ceda vreodată Capitoliul, indiferent ce acorduri se negociază. La fel, nu cred că israelienii ar trebui să-și cedeze capitala lor.
Reporter: Lapid are ca provocare unificarea partidelor din cele două spectre politice opuse, inclusiv partidul arab al așa-numitului bloc al schimbării, care urmărește în primul rând debarcarea premierului Netanyahu.
Alex Traiman, sindicatul de știri israelean: Din cauză că există o așa de mare presiune de a-l înlocui pe Netanyahu, se pare că acele partide vor cădea de acord în ceea ce se poate, iar lucrurile în care nu se va ajunge la un acord, vor fi lăsate la o parte.
Reporter: De săptămâni de zile, Lapid negociază cu magnatul Naftali Bennett, șeful partidului Yamina, un partid religios sionist. Susținerea lui Bennett este crucială și Lapid a oferit un acord de împărțire a puterii prin care cei doi vor fi premieri pe rând, Bennett primul. Un parteneriat cu Bennett va include o agendă politică internă și externă conservatoare, așa cum explica el în cadrul interviului nostru în exclusivitate de la CBN, înainte de ultimele alegeri.
Naftali Bennett, lider, Yamina Party: Suntem o națiune de 72 de ani care continuă să fie amenințată de unele din cele mai barbare țări din lume. Să reducem taxele, birocrația, să creștem economia ca pe vremea lui Reagan...
Reporter: Ca și Lapid, Bennett se opune acordului nuclear iranian spunând că este o afacere teribilă.
Naftali Bennett: Acordul de fapt permite Iranului să ajungă până la limita obținerii nu a unei arme nucleare, ci a câtorva zeci. Tot ce trebuie să facă este să apese un buton și câteva zile mai târziu, vor avea zeci de bombe nucleare.
Reporter: Bennett și Lapid spun că vor putea forma un guvern într-o săptămână. Dacă va fi așa, acesta va fi un moment de cotitură în politica israeliană, prin care Netanyahu va fi debarcat din funcție, direct în opoziție. Premierul a eșuat de trei ori în formarea unui guvern și ultima sa încercare a expirat marțea trecută, ceea ce l-a făcut pe președintele Rivlin să-l aleagă pe Lapid. Traiman întrevede o dublă amenințare care paște un eventual guvern Lapid-Bennett: amenințare din partea terorismului palestinian și a unui potențial Iran nuclear.
Alex Traiman: Întrebarea este dacă un premier neexperimentat se va putea ocupa de aceste amenințări.
Reporter: Lapid are la dispoziție 28 de zile să formeze un guvern. Dacă eșuează, Rivlin ar putea permite o perioadă de trei săptămâni în care orice membru al Knessetului ar putea încerca să formeze o coaliție. Dacă nici aceasta nu reușește, israelienii vor merge la urne pentru a cincea oară în doi ani.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 377, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.