Mai mult pentru Israel
Lindsey Graham, senator, South Carolina: Cu cât mai mult Hamas, Hezbollah și Iranul vor încerca să distrugă Israelul, cu atât mai mult voi dori să ajut. Aveam acea placă pe care scria: Mai mult pentru Israel. Este ridicol că se discută să întrerupem susținerea.
Reporter: Senatorul a venit cu un mesaj pentru colegii săi din Senat și Camera deputaților care vor să anuleze susținerea Israelului.
Lindsey Graham: Hamas, Hezbollah și Iran sunt organizații teroriste islamice și un stat care vor remodela regiunea după imaginea lor, vor distruge statul Israel fiindcă, potrivit doctrinei lor religioase, Israelul nu are loc pe hartă. Dacă nu înțelegem acest lucru, nu putem înțelege conflictul.
Reporter: Graham a venit cu o alternativă la acordul nuclear iranian.
Lindsey Graham: Direcția în care merge lumea cu Iranul acum este un dezastru. Este imposibil să le oferim iranienilor capabilitatea de îmbogățire a uraniului care să nu ducă la construirea unei bombe, în opinia mea. Haideți să-i testăm pe iranieni. Ei spun că vor să aibă energie nucleară pentru scopuri pașnice. Aceasta se poate. Lumea le va oferi combustibilul de care au nevoie pentru ca reactoarele lor să funcționeze. Va fi o bancă internațională de combustibil nuclear. Nu au nevoie să îmbogățească ei uraniu.
Reporter: Pentru Graham, a ajuta Israelul este ceva ce face din inimă.
Lindsey Graham: Sunt creștin și cred că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care binecuvintează Israelul, iar oamenii care vor distrugerea Israelului ne-ar distruge dacă ar putea. Dacă nu înțelegem acest lucru, nu pricepem vremurile pe care le trăim.
Reporter: Pentru senatorul Graham, Ierusalimul este un loc unic pe pământ.
Lindsey Graham: Este adresa lui Dumnezeu. Este sfânta sfintelor pentru credința mea, dar și pentru poporul evreu sau islam. Este un loc special, orașul lui Dumnezeu, capitala Israelului, și mă bucur că recunoaștem acest lucru.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 381, difuzată la Alfa Omega TV în iunie 2021.