Dansatoare salvate din cluburi de noapte de o organizație creștină
Charlene Aaron, reporter CBN: Potrivit grupului religios Cherished fiecare femeie este deosebită și iubită. Având în vedere misiunea, femeile organizației non-profit ajută femeile implicate în prostituție, oferindu-le valoare, speranță și o cale de scăpare.
Carlie Gabbert, Cherished, VA: Prostituatele nu au parte de prea mult respect din partea celorlalți, indiferent dacă e vorba de client, de șeful lor sau de o colegă.
Charlene Aaron: Cu aproape zece ani în urmă, Carlie Gabbert a simțit chemarea de a ajuta femeile care dansează în cluburi de noapte.
Carlie Gabbert: Într-o zi, în timp ce mergeam cu mașina noaptea pe autostradă, am trecut pe lângă un club de noapte. Primul gând a fost să mă uit în altă parte. Apoi, Dumnezeu mi-a spus: ”De ce nu slujești acelor femei în loc să le întorci spatele?”
Charlene Aaron: După un timp de rugăciune, ea s-a implicat în lucrarea numită Established Footsteps of Hampton din Virginia și s-a alăturat filialei Cherished. A căutat să se împrietenească cu aceste femei și a aflat că multe femei dansează doar pentru a trăi de azi pe mâine.
Carlie Gabbert: Adesea studiază ca să devină ofițeri de poliție, asistente sau medici. Multe dintre ele sunt agenți de asigurare, infirmiere, asistente la stomatologie sau lucrează într-un restaurant și pot câștiga destul de bine.
Alynna, fostă dansatoare : Am fost disperată, nu am aveam bani puși deoparte și nici pe cineva care să mă ajute. Nu am cunoscut pe nimeni aici.
Charlene Aaron: O dată pe lună, Gabbert și echipa ei vizitează cluburi de noapte și vizitează dansatoarele oferindu-le afecțiune și daruri.
Carlie Gabbert: Mergem în cluburi de noapte cu aceste traiste roz. Câteodată femeile spun: ”O, au venit femeile cu traiste roz.” Astfel intrăm și le dăm traistele cu daruri mărunte, ca rujuri sau oje. Ele au cărțile noastre de vizită pe care scrie că sunt iubite, apreciate, prețuite. Pe cealaltă parte scrie: ”Ai nevoie de o prietenă?” Ele ne pot contacta la telefon sau pe site.
Charlene Aaron: Acestea mai includ și mesaje de încurajare pentru a contracara toate lucrurile de care au parte în această industrie.
Carlie Gabbert: Scriem mesaje pe care le primim de la Domnul, un verset sau o anumită rugăciune, lucruri care sunt minunate în timpul misiunii noastre. Adesea, femeile citesc mesajele și spun: ”De unde ați știut că tocmai de acest mesaj aveam nevoie chiar acum?”
Charlene Aaron: Rugăciunea joacă, de asemenea, un rol important.
Carlie Gilbert: Stăm în cerc în mijlocul clubului și ne rugăm, iar toată lumea se roagă. Apoi ne îmbrățișăm. Este uimitor. E ca și cum l-ai lovi pe Satana în față, ceea ce găsesc că e un sentiment minunat.
Charlene Aaron: Transformă vieți pe parcurs.
Carlie Gilbert: Am reușit să ajutăm unele femei să plece. Unele femei merg la biserică cu regularitate. Iar unele femei și-au rededicat viața lui Hristos.
Charlene Aaron: Alynna a supraviețuit unui viol și a mers la o școală creștină. Ea s-a întâlnit cu femeile din lucrare când a încercat să lucreze la un club de noapte. În loc să ajungă să danseze într-un club de noapte, Alynna a primit o binecuvântare neașteptată de la o voluntară de la Cherished.
Alynna: Tocmai am spus un verset. Am citat din Scriptură. Ea a spus: ”Cunoști Cuvântul.” Iar eu am spus: ”Știi ceva? A fost în inima mea.”
Charlene Aaron: Alynna lucrează la un centru de vaccinare ca interpret și este mulțumitoare organizației Cherished și altor organizații și bisericii ei deoarece au ajutat-o să găsească pace și împlinire prin Dumnezeu.
Alynna: Am crescut spiritual foarte mult datorită harului lui Dumnezeu care este alături de mine chiar și în vremurile în care nici măcar nu I-am fost recunoscătoare.
Charlene Aaron: Acum oferă speranță altora.
Alynna: Există o cale de scăpare și Dumnezeu vă va ajuta, deoarece m-a ajutat și pe mine. Uitați-vă la mine. Sunt aici, în viață și suntem aici pentru a-i ajuta pe alții să supraviețuiască.
Charlene Aaron: Deși din cauza pandemiei mai multe femei caută să lucreze ca dansatoare în cluburi de noapte, Gabbert consideră acest fapt ca fiind și o binecuvântate și o oportunitate de a ajuta mai multe femei ca Alynna.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 884, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.