Iranul hotărât să scape de sancțiuni | AO NEWS
În cadrul ceremoniei de instaurare a președintelui iranian Ebrahim Raisi, acesta a exprimat dorința clară a guvernului său de a ajunge la o soluție negociată, care va elimina sancțiunile SUA împotriva Republicii Islamice. Statele Unite avertizează Iranul că procesul de a ajunge la o soluție negociată pentru acordul nuclear din 2015 nu poate continua la nesfârșit.
Președintele Raisi s-a folosit de prezența reprezentantului Uniunii Europene pentru politică externă Enrique Mora, pentru a semnala hotărârea Iranului de a ajunge la un acord pe cale diplomatică.
Ca răspuns la declarațiile lui Raisi, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a subliniat că, în timp ce Statele Unite sunt hotărâte să-și apere și să-și promoveze interesele de securitate națională ale sale și ale partenerilor săi, acestea sunt, de asemenea, pregătite să ajungă la o soluție negociată, care să facă atât Washingtonul, cât și Teheranul să revină la respectarea reciprocă a Acordului nuclear din 2015.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a subliniat totuși că hotărârea Washingtonului de a relansa acordul nuclear are o dată de expirare.
Știre prezentată în cadrul ediției din 9 august 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega