Israel avertizează asupra discursului înșelător al Iranului | AO NEWS
Israel solicită comunității internaționale să condamne regimul iranian după discursul lui Raisi la Națiunile Unite, pentru că noul președinte al Iranului, Ebrahim Raisi, „continuă să păcălească comunitatea internațională”.
Raisi s-a adresat marți la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU printr-un mesaj înregistrat și a declarat că politica Iranului este „de a păstra stabilitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor regionale”.
Ca răspuns, ministerul israelian de externe a declarat că „Raisi continuă să păcălească comunitatea internațională printr-un discurs plin de minciuni și cinism” și că „regimul ayatollah al Iranului constituie o amenințare clară și imediată pentru Orientul Mijlociu și pacea mondială”.
Raisi a fost denunțat de comunitatea internațională pentru rolul său direct în execuțiile extrajudiciare a peste 30.000 de persoane. Raisi este, de asemenea, sancționat încă din 2019 de Statele Unite pentru încălcări ale drepturilor omului în Iran.
Știre prezentată în cadrul ediției din 23 septembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega