
51% dintre francezi nu cred în Dumnezeu | AO NEWS
Institutul francez de opinie și cercetare de marketing IFOP, în numele Asociației Jurnaliștilor Ajir, a lansat recent sondajul „Relația francezilor cu religia”, care arată că tot mai puțini francezi cred în Dumnezeu.
Sondajul IFOP a constatat că 51% dintre respondenți spun că nu cred în Dumnezeu, în timp ce în 1947, 66% dintre respondenți s-au declarat credincioși.
Vârsta respondenților joacă, de asemenea, un rol important, deoarece, în timp ce printre cei peste 65 de ani, aproximativ 58% se definesc ca fiind creștini credincioși, în grupa de vârstă de la 18 la 34 de ani, cifra scade la 48%. Deci tinerii se declară necredincioși într-un număr mai mare.
În ansamblu, 68% dintre francezi consideră că religiile pot contribui la transmiterea valorilor pozitive către tineri cum ar fi respectul față de ceilalți, toleranța, generozitatea și responsabilitatea. Cei mai mulți francezi consideră că toate religiile sunt egale.
Acest sondaj a fost realizat în perioada 24-25 august 2021 în rândul unui eșantion reprezentativ de peste 1.000 persoane.
Știre prezentată în cadrul ediției din 30 septembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega