
Posibili pași spre reconcilierea dintre America și Turcia | AO NEWS
Statele Unite depun eforturi ample de a păstra diplomația, pentru a rezolva ultimele evoluții în Orientul Mijlociu, în mod special consecințele influenței Iranului asupra Libanului, cu o potențială izbucnire a conflictului religios care crește pe zi ce trece.
Situația este și mai complicată datorită acumulării militare turcești la granița de sud a Turciei cu Siria, ca parte a intențiilor declarative ale Ankarei de a lansa o operațiune transfrontalieră împotriva milițiilor kurde, care sunt în general susținute de Statele Unite.
Președintele american Joe Biden s-a întâlnit recent cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, întâlnire numită de șeful statului turc ca fiind constructivă. Totuși el și-a exprimat într-o conferință de presă ulterioară consternarea față de sprijinul continuu al Washingtonului pentru milițiile kurde siriene, care sunt utilizate de armata americană în lupta împotriva Statului Islamic.
În acest context, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a informat că în viitorul apropiat un grup de lucru SUA-Turcia va fi înființat pentru a se ocupa de toate problemele rămase restante.
Știre prezentată în cadrul ediției din 8 noiembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega