
AP va declara organizații israeliene drept entități teroriste | AO NEWS
Ministerul Afacerilor Externe al Autorității Palestiniene a anunțat sâmbătă că pregătește liste cu „organizații de coloniști” care operează în Iudeea și Samaria, cu scopul de a le urmări penal.
Ministerul a declarat că lista va include detaliile și acțiunile „elementelor evreiești care atacă cetățenii palestinieni” și o echipă de experți juridici va lucra pentru a formula o luptă juridică spre a-i urmări penal.
Această mișcare vine ca răspuns la declarația Ministerului israelian al Apărării cu privire la șase instituții civile legate de Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei ca fiind organizații teroriste. O dată cu declarația israeliană, AP a înființat un comitet al cărui rol este să conducă lupta împotriva deciziei israeliene, la nivel legal și internațional.
O sursă din interiorul Autorității Palestiniene a declarat pentru TPS că organizația Honenu care oferă sprijin legal israelienilor este de așteptat să apară pe listă.
Știre prezentată în cadrul ediției din 8 noiembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega