Cleric musulman senior critică pe Mansour Abbas | AO NEWS
Membrul al Knessetului Mansour Abbas, șeful partidului islamist Ra’am, „nu mai face parte din Mișcarea Islamică sau nicio religie islamică”, a declarat șeicul Kamal Khatib pentru TPS după vizita lui Abbas în Iordania.
Marți Abbas s-a întâlnit cu regele Abdallah la palatul său timp de patru ore. În timpul întâlnirii, cei doi au discutat despre evoluțiile recente din teritoriile palestiniene și modalități de a avansa procesul de pace.
Șeicul Khatib, un important cleric sunit a declarat pentru TPS că „Vizita lui Abbas la rege face parte din rolul pe care și l-a asumat pentru a normaliza relațiile dintre Israel și statele arabe.”
El l-a acuzat pe Abbas că servește drept „mască cosmetică care înfrumusețează fața actualului guvern israelian față de lumea arabă și nu există nicio îndoială că prim-ministrul [Naftali] Bennett este fericit că Mansour Abbas promovează această imagine.”
Implicația declarațiilor șeicului Khatib este că Abbas a rupt, în esență, toate legăturile cu Mișcarea Islamică, și acționează împotriva principiilor acesteia și nu mai este privit ca reprezentant al acestora.
Știre prezentată în cadrul ediției din 11 noiembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













