Slujire în Haiti
Wendy Griffith, reporter CBN: Douh Isch este președintele Organizației Loving Sheperd Ministries, un grup care ajută copiii din diverse țări, printre care și Haiti. Doug, bun venit la ”Mapamond Creștin”. Povestește-ne pe scurt despre lucrarea ta în Haiti. Doug Isch, Loving Sheperd Ministries: Începând cu 2006 slujim în Haiti pentru a ajuta orfanii și nu numai, pentru a-și atinge potențialul primit de la Dumnezeu și pentru a putea avea un impact în țara lor în slujba lui Hristos. Slujim prin Casele Speranței, care sunt case cu 12 băieți și 12 fete, crescuți de părinți din Haiti pentru a-și atinge potențialul maxim.
Wendy Griffith: Cum a afectat lucrarea voastră această recentă acțiune de luare de ostatici și crimele din Haiti?
Doug Isch: E vorba de o continuare a unui tipar pe care l-am văzut de multe ori în ultimii ani, unde legea și instituțiile democratice sunt atacate în continuu. În consecință a crescut numărul de atacuri și de luări de ostatici din partea unor bande de stradă. Acestea au profitat de haosul din țară, de problemele care au apărut recent după asasinarea președintelui în luna iulie . În sud-vestul țării a avut loc un cutremur, acolo unde slujim noi. Această lipsă de conducere a dus la frică și la răspândirea bandelor de stradă, care au preluat controlul, și care prosperă și datorită acestor luări de ostatici. Ei răspândesc teroare pentru a controla populația și a disemina frica în rândul ei.
Wendy Griffith: Ce se va întâmpla cu acești copii? Sunt mulți misionari și mulți orfani în Haiti. Ce se va întâmpla cu acești copii, dacă toate organizațiile de misiune creștine părăsesc țara?
Doug Isch: Fără îndoială, nevoile și vremurile dificile au ajuns la cote maxime. Situația este extrem de dificilă. Ceea ce am făcut noi și alte organizații a fost să nu mai lucrăm cu misionari americani, deoarece am putut anticipa situația din prezent, am văzut că situația devine tot mai dificilă. Așadar, avem o echipă de conducere foarte dedicată din Haiti, care continuă să slujească, independent de prezența americanilor. Soluția e să găsim organizații care să ajute în continuare acești copii vulnerabili, acești copii rămași orfani. Personalul este din Haiti, liderii sunt din Haiti și ei sunt cei care slujesc.
Wendy Griffith: Ne rugăm pentru asta. Cum își poate relua organizația ta activitatea obișnuită?
Doug Isch: Cea mai mare problemă e că aceste bande de stradă controlează locurile strategice din Port-au Prince, care este locația strategică în care noi slujim. Fluxul de bunuri și fluxul de oameni este compromis, deoarece locația strategică este controlată de aceste bande de stradă. Bunurile ajung în țară din Republica Dominicană sau din Statele Unite prin porturi. De obicei trimitem în jur de cinci containere cu bunuri pe an, însă acum nu putem trimite nimic din cauza acestei situații. În prezent, posibilitatea noastră de a ajuta este limitată. De asemenea, încercăm să reconstruim zona afectată de cutremur în sud-estul țării, unde ne aflăm și noi. Noi continuăm să lucrăm, însă lucrările merg încet. Ne rugăm pentru implicarea comunității internaționale pentru a avea parte de ceva pace și stabilitate în țară. În Haiti, Biserica este plină de viață, este uimitoare. Frații noștri și surorile noastre slujesc în vremuri foarte dificile pentru a vesti Evanghelia și pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.
Wendy Griffith: Mă bucur că ai vorbit despre acest subiect, deoarece acesta reprezintă speranța. Ne vom ruga pentru Biserica din Haiti și pentru copiii vulnerabili din acea țară. Doug Isch de la Loving Sheperd Ministies, Dumnezeu să te binecuvânteze și îți mulțumesc pentru interveție.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 909, difuzată la Alfa Omega TV în decembrie 2021.