
Soldat sirian ucis în atacul IAF – Raport | AO NEWS
Forțele Aeriene Israeliene au efectuat miercuri noapte un atac aerian împotriva unor ținte militare din sudul Siriei, în timpul căruia un soldat sirian a fost ucis, a informat presa de stat a țării.
Agenția de presă SANA, citând o sursă militară, a spus că atacul a fost efectuat din direcția Înălțimilor Golan, „vizând unele puncte din regiunea de sud”, iar apărarea antiaeriană a armatei „a doborât majoritatea dintre ele”. Atacul a provocat „martiriul unui soldat” și provocarea unor pagube materiale, se arată în raport.
Ultima lovitură atribuită Israelului a avut loc pe 7 decembrie, când avioane neidentificate au bombardat mai multe ținte în portul comercial sirian Lattakia, distrugând, se pare, un transport de arme în drum spre milițiile șiite susținute de Iran. Acesta este al șaptelea atac israelian raportat în Siria în ultimele săptămâni.
IDF a păstrat tăcerea cu privire la rapoarte, așa cum procedează de obicei în aceste cazuri, dar de multre ori a precizat că nu va îngădui ca Iranul să înarmeze forțele fidele liderului suprem de la Teheran.
Știre prezentată în cadrul ediției din 17 decembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega