Tensiuni între SUA și Rusia la reuniunea ONU | AO NEWS
În urma discuțiilor aprinse dintre America și Rusia la ONU, situația continuă să fie tensionată. În prezent, la granița cu Ucraina sunt comasați peste 100.000 de soldați ruși și echipament militar greu, iar oficialii serviciilor de informații americani spun că au dovezi că Rusia intenționează să trimită încă 30.000 de soldați în Belarus.
Familiile diplomaților americani au fost îndemnate să plece cât mai repede din Ucraina.
Sesiunea de luni a consiliului de securitate a oferit un trist episod de forță diplomatică pe scena mondială și nu a făcut nimic pentru a reduce diferența dintre Rusia și Occident. Ambele părți s-au acuzat reciproc de escaladarea situației. Întâlnirea s-a încheiat fără nicio hotărâre concretă, deși SUA se angajează să continue discuțiile diplomatice cu Rusia.
Creștinii din Ucraina traversează o perioadă de incertitudine profundă. Ella Perdeedoss, directorul Ministerului Creștin din Ucraina a declarat pentru CBN NEWS: „Toată lumea este cuprinsă de această tensiune crescută”. Apelul lor pentru creștinii din întreaga lume este să poarte țara lor în rugăciune pentru pace.
Știre prezentată în cadrul ediției din 2 februarie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega