America cedează în fața Rusiei, iar Iranul are de câștigat | AO NEWS
Administrația SUA a cedat în fața Moscovei, oferind asigurări că nu va sancționa participarea Rusiei la proiectele nucleare care fac parte din eventuala relansare a acordului nuclear din 2015.
Negocierile de la Viena sunt în acest moment suspendate, iar America face o mare concesie, încercând din răsputeri să forțeze revenirea Iranului la acordul nuclear.
După ce Rusia a ajuns să fie sancționată din cauza invaziei sale asupra Ucrainei, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut garanții scrise de la Administrația Biden pentru a se asigura că interesele Moscovei sunt protejate.
Întrebat dacă Statele Unite și-au schimbat poziția, aparent clară, cu privire la sancțiunile împotriva Rusiei, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a evitat un răspuns direct, limitându-se la a spune că Statele Unite „nu vor sancționa participarea Rusiei la proiecte nucleare, care fac parte din reluarea implementării integrale a JCPOA”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 18 martie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega