Nimic sigur despre noul acord nuclear cu Iranul | AO NEWS
Semnarea unui acord nuclear între Iran și puterile occidentale „nu este nici iminentă, nici sigură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
El a menționat că s-au fost progrese semnificative în ultimele săptămâni, dar a declarat categoric că semnarea unui acord în acest moment nu este nici iminentă, nici sigură.
Oficial, America se pregătește în mod egal pentru două scenarii, cu și fără o revenire reciprocă la implementarea completă a acordului din 2015. Ned Price a spus că președintele Biden și-a luat angajamentul ca Iranul, în timpul administrației sale, să nu dezvolte arme nucleare, iar acest angajament este la fel de adevărat și de solid în realitatea în care există un acord semnat sau nu.
Guvernul Bennett pare să fi acceptat semnarea acordului ca un un fapt împlinit și acum lucrează pentru a-și atenua circumstanțele prin alianțe regionale și presiuni asupra administrației Biden pentru a menține Corpului Gărzii Revoluției Islamice pe lista Organizațiilor Teroriste.
Știre prezentată în cadrul ediției din 23 martie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega