Nes Harim, cămin pentru 150 de refugiați evrei
Julie Stahl, corespondenta CBN în Orientul Mijlociu: Acești copii celebrează sărbătoarea evreiască Purim aici, la Nes Harim, lângă Ierusalim. În mod normal este un loc unde grupurile de tineri și alții vin să petreacă o zi sau două în excursii, bucurându-se de natură. În ultimele săptămâni însă, Nes Harim a devenit cămin pentru 150 de refugiați evrei care au fugit de războiul din Ucraina. Mulți dintre ei sunt copii care au venit fără părinții lor.
Rabinul Shlomo Wilhelm: În secunda în care am auzit alarma, s-a auzit o rachetă explodând, care a trezit copiii și ei au început să plângă. Dumnezeu mi-a dat un gând: Trimite copiii acum !
Estera Wilhelm: Era ora 5 dimineața. La ora amiezii, toți copiii și cele trei familii care lucrau cu ei erau într-un autocar către Munții Carpați, îndepărtându-se tot mai mult de lupte.
Julie Stahl: Rabinul Shlomo Wilhelm și soția sa, Estera, conduceau de 27 de ani comunitatea evreiască din Zhytomir, Ucraina. Lucrarea lor avea și centrul Alumin, o casă de copii și un centru social pentru părinți și copii.
Shlomo Wilhelm: A fost un miracol că am putut pleca cu toți copiii. Ei nu aveau pașapoarte, nici permisiune de la părinții lor, dar au putut pleca cu toții.
Estera Wilhelm: Unii dintre copii nu aveau pașapoarte, alții au primit de la părinți pe whatsapp o copie cu o permisiune scrisă cum că ne permit să luăm copiii, dar fiindcă este război, regulile au fost mai flexibile și așa am reușit să scoatem toți copiii și să îi aducem în Israel.
Julie Stahl: Premierul israelian, Naftali Bennett, a urat bun-venit comunității la sosire. Acum stau la Nes Harim, mulțumită fondului național evreiesc KKL.
Gili Maimon, manager: În 48 de ore am schimbat caracterul acestui centru. Oamenii care lucrează aici și voluntarii de la Keren Kayamet LeYisrael am început să punem dulapuri în camere pentru a facilita șederea pe termen lung potrivită pentru copii, ceva cu care nu eram obișnuiți.
Julie Stahl: Managerul Gili Maimon spune că răspunsul lor a fost copleșitor.
Gili Maimon: Am primit multe cereri de voluntariat, cât și donații, haine, jucării, coșuri-cadou, dar și oameni de profesie, profesori care vor să ajute și să-i învețe ebraica.
Julie Stahl: Petrecerea anuală de Purim pentru comunitățile din apropiere a fost și mai specială. Costumații, mâncare, clovni și jocuri, toate acestea au completat la evenimentul festiv. S-a citit și cartea Estera și povestea cum Dumnezeu i-a scăpat pe evrei de la un plan de distrugere a lor din Persia antică. Maimon mai spune că este un privilegiu pentru ei să poată sluji noilor veniți.
Gili Maimon: Este și distractiv să îi educi pe copii, ei sunt atenți, apreciază, sunt iubitori. Încercăm să le oferim sentimentul că sunt acasă și că se distrează.
Julie Stahl: În timp ce Israelul s-a pregătit pentru primirea noilor veniți, viitorul lor este încă nesigur.
Estera Wilhelm: Este un loc minunat unde am fost primiți cu brațele deschise, unde putem admira frumusețea naturii, însă nu e un loc unde să locuim pe termen lung.
Julie Stahl: Malki Bukeit este directoarea centrului Alumim.
Malki Bukeit, directoarea centrului Alumim: Încercăm să analizăm lucrurile și urmărim ce se întâmplă, cum va evolua acest război, ce se va întâmpla în Ucraina în următoarele zile.
Julie Stahl: Estera spune că în timp ce ei duc o viață plină de contradicții, o atitudine bună îi va sprijini și le va da resurse.
Estera Wilhelm: Trebuie să știm că sunt lucruri de care trebuie să ne îngrijim, lucruri legate de viitor la care trebuie să ne gândim, dar în același timp încercăm să rămânem pozitivi și bucuroși și să sărbătorim Purim în cel mai bun mod posibil, fiindcă avem o zicală care spune că bucuria sparge barierele.
Julie Stahl, pentru Știrile CBN, la Nes Harim, Israel.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 419, difuzată la Alfa Omega TV în martie 2022.