Ajutarea refugiaților cu nevoi speciale
Charlene Aaron, reporter CBN: De acum mai bine de 50 de ani, în urma unui accident în timpul unei scufundări, Joni Eareckson Tada se deplasează doar cu scaunul cu rotile. Tot de atunci militează pentru drepturile oamenilor cu dizabilități. În ultima vreme îi ajută pe cei care au rămas împotmoliți în Ucraina după ce Rusia a invadat țara. Ea ne-a vorbit, în cadrul emisiunii Prayerlink de la CBN despre numeroasele dificultăți cu care oamenii cu dizabilități se pot confrunta, spunând că trec prin încercări îngrozitoare.
Joni Eareckson Tada, Joni&Friends, fondatoare: Imaginați-vă că sunteți tetraplegic ca mine. Nu îmi pot folosi mâinile. Sunt într-un scaun cu rotile. Dacă sunteți la etajul șapte într-un bloc din Mariupol, care e bombardat și atacat cu rachete balistice, nu puteți sări din pat, să luați câteva lucruri, să părăsiți locuința în grabă și să fugiți spre graniță. Nu o puteți face. Așadar, multe dintre persoanele cu dizabilități au rămas împotmolite în apartamente. Mulți dintre ei sunt în subsoluri.
Charlene Aaron: Ea a explicat modul în care organizația ei îi ajută pe mulți să scape.
Joni Eareckson Tada: Lucrăm cu partenerul nostru Galina din Ucraina. Galina și echipele noastre îi caută pe acești oameni chiar și în locurile cele mai periculoase din estul Ucrainei pentru a-i salva, a-i duce dincolo de graniță, în siguranță, nu doar în Polonia, ci și în Germania și în Olanda. Am evacuat mai bine de 300 de oameni cu dizabilități și îngrijitorii lor și suntem în continuare activi.
Charlene Aaron: Chiar înaintea invaziei urma să se înceapă construirea unui centru pentru persoane cu dizabilități în Ucraina, care urma să poarte numele de Joni’s House pentru a ajuta la împlinirea nevoilor spirituale, fizice, economice și sociale ale oamenilor
cu dizabilități. Deși războiul a constrâns organizația să își redirecționeze eforturile, evanghelizarea continuă.
Joni Eareckson Tada: Ne-am schimbat repede planul și tot materialul care era pregătit pentru construirea centrului Joni’s House ca betonul, cimentul, bolțarii, cheresteaua, le-am trimis pentru consolidarea locuințelor, căminelor pentru bătrâni pentru a proteja oamenii cu dizabilități. Astfel, acele materiale nu au fost folosite pentru construirea centrului Joni’s House, ci pentru a ajuta oamenii ca ei să fie în siguranță.
Charlene Aaron: Un drum plin cu primejdii.
Joni Eareckson Tada: Creștinii care s-au oferit voluntari să conducă aceste autobuze prin coridoarele bombardate masiv sunt supuși unui risc enorm.
Charlene Aaron: Între timp, Joni încurajează credincioșii să se roage pentru cei care participă la eforturile de salvare din Ucraina.
Joni Eareckson Tada: Aceste persoane sunt extenuate, sunt în stare de șoc în urma bombardamentelor, totuși ei sunt creștini care își practică credința și trec la acțiune. Vă rog să vă rugați pentru Galina și pentru rețeaua ei de prieteni și pentru colegii ei care sunt curajoși și se implică în diferite acțiuni în zonele cele mai periculoase pentru a găsi oameni cu dizabilități și pentru a-i duce într-un loc sigur.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 925, difuzată la Alfa Omega TV în aprilie 2022.













