Recucerirea Ierusalimului in lumina profetiei biblice

In aceasta luna are loc cea de-a 44-a aniversare a unui eveniment important din punct de vedere biblic in istoria universala. In data de 7 iunie 1967, pentru prima data dupa distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Cr., Muntele Templului, centrul spiritual al Israelului, a ajuns din nou sub controlul unui stat evreu independent.

Johannes Pflaum

In cuvantarea Mantuitorului nostru Domnul Isus Cristos despre vremea sfarsitului, pe langa mai multe semne amintite, putem observa doua caracteristici ale zilelor din urma dinaintea revenirii Sale. Prima dintre acestea este renasterea sau inflorirea smochinului (vezi Matei 24, 32-33; Marcu 13,28-29; Luca 21,29-32). In Sfanta Scriptura, smochinul este simbolul natiunii Israel. Prima caracteristica a zilelor din urma este reinvierea sau renasterea statului evreu. Acest eveniment a avut loc in anul 1948. Cu doar cinci ani inainte, luand in considerare Holocaustul si ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial, nimeni nu ar fi indraznit sa creada in renasterea statului Israel. Cea de-a doua caracteristica a zilelor din urma este in stricta corelatie cu prima. Simbolic vorbind, in cazul acesta suntem purtati direct in «inima» problemei, si anume situatia cu privire la disputa din jurul Ierusalimului, care este strans legata de conflictul din jurul Israelului.

Din punct de vedere profetic, evenimentele din jurul Ierusalimului joaca un rol decisiv cu privire la cursul istoriei in vremurile de pe urma. Politica globala din jurul Ierusalimului indica sfarsitul epocii neamurilor, implicit revenirea in curand a Domnului Isus. In viitor, acestea se vor afla la un moment dat in corelatie directa cu venirea vizibila a Domnului pentru toti oamenii (vezi Zah. 12,1-10). Din acest motiv vrem ca in acest articol sa studiem importanta Ierusalimului pentru evenimentele din zilele de pe urma.

Calcarea in picioare a Ierusalimului de catre neamuri

a) Asedierea si distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Cr. Ceea ce Domnul Isus a prezis in Luca 21,20-24 s-a implinit in anul 70 d.Cr. Asedierea si cucerirea Ierusalimului de catre Titus reprezinta unul dintre cele mai groaznice evenimente din istoria acestui stat. Cu aproximativ 40 de ani inainte, Domnul Isus Cristos era dus pentru a Se infatisa inaintea guvernatorului roman Pilat, iar multimea agitata cerea eliberarea lui Baraba in locul Mantuitorului. Potrivit datelor biblice, putem deduce ca Baraba facea parte din miscarea zelotilor (vezi Marcu 15,7; Luca 23,19; Ioan 18,40). Aceasta grupare evreiasca subversiva a terorizat puterea romana ocupanta si voia sa aduca Imparatia lui Dumnezeu cu forta. In locul blandului Imparat al pacii, poporul l-a dorit pe zelotul Baraba.

In timpul asediului din 67-70 d.Cr., Ierusalimul a fost incercuit de legiunile romane. In contextul preferarii lui Baraba in locul lui Cristos si a profetiei de avertizare din Luca 21, ceea ce ne relateaza istoricul evreu Josephus Flavius nu face decat sa ilustreze gravitatea alegerii eronate a evreilor. In interiorul cetatii asediate, rasculatii nu se luptau doar impotriva ocupantilor. Gruparile rivale de zeloti se aflau in conflict unele Recucerirea Ierusalimului in lumina profetiei In aceasta luna are loc cea de-a 44-a aniversare a unui eveniment important din punct de vedere biblic in istoria universala. In data de 7 iunie 1967, pentru prima data dupa distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Cr., Muntele Templului, centrul spiritual al Israelului, a ajuns din nou sub controlul unui stat evreu independent. biblice cu altele, astfel incat populatia a fost puternic afectata de toate aceste lucruri. Cu toate ca cetatea era asediata din exterior, in orbirea lor, zelotii isi incendiau propriile depozite cu provizii. Preotii si cei care aduceau jertfe la Templu erau victime colaterale ale acestor lupte sangeroase intre gruparile zelote rivale. Prin urmare, multi oameni si-au pierdut viata chiar in timpul serviciului de la Templu. In timp ce asediul roman devenea tot mai coplesitor, foametea si suferinta au crescut dramatic in cetate.

Chiar daca Titus intentiona pe cat posibil sa crute Ierusalimul, populatia si Templul, indaratnicia si viclenia zelotilor au facut ca mania soldatilor romani sa creasca tot mai mult in timpul cuceririi Ierusalimului. Cand in final luptatorii de rezistenta s-au retras in Templul bine fortificat, Titus a dat ordin ca Templul sa fie crutat. Josephus Flavius a relatat urmatoarele cu privire la lupta de pe Muntele Templului: «Romanii i-au alungat pe evrei, urmarindu-i pana in fata cladirii sanctuarului. Acolo, unul dintre soldati, fara sa mai astepte vreun ordin si fara sa se gandeasca la gravitatea faptei sale, dintr-un indemn supranatural, a smuls din lemnarie o bucata cuprinsa de flacari si, ridicat in brate de unul dintre camarazii sai, a aruncat-o printr-o portita de aur, pe unde se ajungea din latura de miazanoapte la locuintele din jurul Templului. De indata ce flacarile s-au inaltat, evreii au scos un strigat care trada nenorocirea abatuta brusc asupra lor. Fara sa se sinchiseasca pentru vietile lor si fara sa-si crute puterile, ei au alergat cu totii sa stinga focul pentru a nu disparea insusi simbolul existentei si inchinarii lor. Colina Templului, chiar de la poalele ei, putea sa para privitorului un furnicar clocotitor, de jur imprejur napadit de parjol, dar parca paraiele de sange erau mai abundente decat flacarile, iar cei ucisi mult mai numerosi decat ucigasii lor. Sub puzderia de cadavre nu se mai zarea deloc pardoseala, iar soldatii trebuiau sa calce pe movile de trupuri neinsufletite in urmarirea fugarilor.»

In locul sanctuarului a fost ridicat vulturul roman al legiunii. Pentru orice evreu cu teama de Dumnezeu acest lucru reprezenta o uraciune de neimaginat si o mare blasfemie. Astfel avem o prima implinire parțiala a uraciunii pustiirii prorocita in Daniel 9,27. Implinirea definitiva a acestui pasaj urmeaza sa aiba loc. Dupa caderea Ierusalimului, Titus a dat ordin ca Templul și cetatea sa fie daramate. Doar cateva turnuri impreuna cu zidul exterior vestic urmau sa ramana in picioare. Cu o exactitate infricosatoare s-a intamplat ceea ce a prezis Mantuitorul nostru, Domnul Isus Cristos, in cuvantarea Sa despre zilele din urma: «Vedeti voi toate aceste lucruri? Adevarat va spun ca nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata» (Matei 24,2). Impotriva vointei sale, generalul roman Titus a devenit un instrument al lui Dumnezeu, pentru ca profetia biblica despre distrugerea Templului si calcarea in picioare a Ierusalimului sa se implineasca ad litteram.

b) Revolta lui Bar Kohba (132-135 d.Cr.). La aproximativ 60 de ani de la distrugerea Templului, in Israel a aparut un om pe nume Bar Koseba. Era un adevarat erou, emana curaj si avea abilitati strategice extraordinare. Evreii au fost fascinati de el, motiv pentru care nu i-a fost greu sa isi gaseasca adepti in vederea unei rebeliuni impotriva Romei. Guvernatorul Quintus Tineius Rufus se afla atunci la putere. Armata romana nu a facut fata atacurilor in forta ale rasculatilor. In momentul lor de apogeu, rasculatii au reusit sa elibereze Ierusalimul.2 Pana si aducerea de jertfe a fost reinstaurata, cu toate ca Templul nu mai exista.2 Dupa alte infrangeri grele, romanii au primit intariri, dar tot nu au reusit sa incline balanta in favoarea lor. Situatia avea sa se schimbe doar cu venirea generalului Iulius Severus.

Simon Bar Koseba era un descendent al casei lui David.3 Liderul poporului, Rabbi Akiba, l-a proclamat ca fiind «imparatul mesianic ». Astfel numele lui a fost transformat in «Bar Kohba», care in traducere inseamna «Fiul stelelor».4 Prin aceasta s-a implinit pentru prima data ceea ce a prorocit Domnul Isus in Ioan 5,43: «Eu am venit in Numele Tatalui Meu si nu Ma primiti; daca va veni un altul in numele lui insusi, pe acela il veti primi.»o

Dupa ce situatia s-a schimbat in zona, imparatul roman Hadrian a actionat cu fermitate. Iata ce a scris Werner Keller despre acest subiect: «Eret Israel oferea o priveliste fantomatica. Era complet pustiita si aproape lipsita de locuitori. Mirosul de putregai al mortii strica aerul, deoarece evreii nu aveau voie sa ingroape cadavrele in pamant. Imaginea lor trebuia sa serveasca drept avertisment si descurajare pentru oricine ar mai fi incercat sa faca acest lucru. Toate satele si micile cetati care opusesera rezistenta erau acum in ruine. In Galileea acoperita inainte de dumbravi de maslini si de vii roditoare, aproape ca nu se mai gasea nici un maslin, nici o vita-de-vie. Inca o data, dupa pierderile provocate de Razboiul iudeilor, populatia ramasa in tara a fost decimata. Rasculatii prinsi, impreuna cu femeile si copiii, au fost vanduti de romani la piata de la „terebintul lui Avraam“ de la Mamre si pe piata de sclavi din Gaza. Multi dintre ei au fost dusi in Egipt. Timp de luni intregi, detasamente romane au continuat sa vaneze fugari si soldati rataciti care se ascundeau in vai si in pesteri.»

Rascoala i-a costat viata pe 530.000 de evrei. Se apreciaza ca inca 500.000 de evrei au murit in urma consecintelor razboiului. Hadrian a ordonat ca Muntele Templului sa fie arat, astfel incat orice amintire legata de sanctuar sa fie stearsa. Fara sa stie, el a implinit astfel profetia profetului Mica: «De aceea, din pricina voastra, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre si muntele Templului o inaltime acoperita de paduri» (Mica 3,12).

In locul fostului sanctuar a fost construit un templu al lui Jupiter. Ierusalimul a fost redenumit de catre Hadrian drept Aelia Capitolina. Evreilor li se interzicea sub amenintarea pedepsei cu moartea sa calce pe terenul Ierusalimului. In acelasi timp s-a declansat o aspra persecutie a credintei. Hadrian a vrut ca prin exterminarea credintei iudaice sa puna capat si existentei poporului ales. In aceasta perioada s-a nascut termenul «Palestina». David Dolan a scris cu privire la aceasta: «Iudeea a primit numele latin „Syria Palaestine“, care mai tarziu a devenit denumirea cunoscuta noua „Palestina“. Aceasta inseamna „tara filistenilor“. Prin aceasta denumire se urmarea ca orice legatura evreiasca cu tara pe care Dumnezeul lui Israel o numeste proprietatea Lui sa fie complet stearsa.»

c) Calcarea in picioare a Ierusalimului in vremea neamurilor. Pentru Ierusalim a inceput o perioada de distrugere si pustiire care a durat aproape 2000 de ani. Cu toate ca si in timpul acestei perioade la Ierusalim au locuit evrei, orașul a fost literalmente calcat in picioare de catre neamuri:

70: distrugerea Ierusalimului de catre Titus.
135: distrugerea Ierusalimului de catre Hadrian. Cetatea este arata.
614: persii distrug Ierusalimul.
629: Bizantul recucereste Ierusalimul.
638: cucerirea lui de catre arabii musulmani.
1071: cucerirea lui de catre seleucizi.
1099: cucerirea lui de catre cruciati.
1187: cucerirea lui de catre sultanul Saladin.
1244: cucerirea lui de catre tatari.
1250: mamelucii cuceresc Ierusalimul.
1517: cucerirea lui de catre Imperiul Otoman.
1917: cucerirea lui de catre britanici in Primul Razboi Mondial.
1948: Ierusalimul de Est este cucerit de catre Iordania.

Cu greu putem gasi in istoria universala o alta cetate care sa fi trecut prin atat de multa suferinta si razboi ca Ierusalimul. In anul 1852, geograful Arthur Stanley a constatat ca orasul actual acelei perioade era construit pe ruine si daramaturi, stratul de moloz masurand 9-12 metri. Din anul 1844, evreii au reprezentat cea mai numeroasa grupare demografica din Ierusalim.8 Astfel este de necontestat faptul ca Ierusalimul nu a fost niciodata cu adevarat o cetate araba, nici macar in timpul in care a fost cucerit de neamuri, orasul doar aflandu-se sub ocupatie araba.

In anul 1948, Israelul a devenit un stat independent. Contrar asigurarilor primite din partea Iordaniei, evreilor le-a fost interzis in continuare accesul in orasul vechi si la Zidul Plangerii. Mai mult decat atat, iordanienii au profanat asezamintele evreiesti. Leonard J. Davis scrie cu privire la aceasta: «Iordania a profanat aceste locuri. Pentru a promova turismul, regele Hussein a aprobat construirea unei sosele spre Hotelul Intercontinental exact peste cimitirul de pe Muntele Maslinilor. Sute de morminte evreiesti au fost distruse din cauza unei autostrazi care ar fi putut foarte bine sa fie construita in alta parte. Pietrele de mormant care au fost puse in onoarea unor rabini si intelepti evrei au fost transformate de Legiunea Araba iordaniana in pietre de fundatie, ziduri, pavaje si latrine ale unei baze militare (inscriptiile de pe aceste pietre sunt inca lizibile). Unele pietre au fost folosite si pentru construirea zidului gradinii din jurul hotelului. Deasupra unor morminte s-a construit o mica moschee. In mod asemanator a fost distrus cimitirul evreiesc din Hebron. Vechile cartiere evreiesti ale Ierusalimului au fost devastate. Astfel au fost daramate 34 de sinagogi, dintre care unele aveau o vechime de cateva secole. Ocupantii arabi au venit de la Hebron si au transformat cartierele evreiesti intr-o mahala. Zidul de Vest (Zidul Plangerii) a fost la randul lui profanat. Doua mari institutii – spitalul Hadassa si Universitatea Ebraica – au ramas timp de 20 de ani nefolosite pe varful Muntelui Scopus.»

In timpul Razboiului israelian pentru Independenta din anul 1948, Iordania a cucerit si ocupat Ierusalimul de Est si Cisiordania, incalcand dreptul international. In ciuda acestui fapt, pana in anul 1967, nimeni nu a cerut un «stat independent al palestinienilor» cu capitala la Ierusalim. Aceasta cerere a fost facuta abia dupa ce orasul vechi al Ierusalimului a ajuns din nou sub control evreiesc.

Sfarsitul vizibil al vremii neamurilor

a) Recucerirea Ierusalimului in anul 1967. In data de 7 iunie 1967, la orele diminetii, printr-un atac tip cleste, ce a presupus mari pierderi omenesti, trupele israeliene au patruns tot mai adanc in orasul vechi al Ierusalimului. Uitand de propriile masuri de siguranta, soldatii aflati in lupta s-au simtit dintr-odata atrasi inexplicabil de Muntele Templului. Pentru prima data de la distrugerea Templului, acest centru al Ierusalimului a revenit din nou pe termen lung in mainile evreilor. Exista filmari video si fotografii foarte emotionante cu tineri soldati care stateau cu ochii scaldati in lacrimi la Zidul Plangerii si se rugau. Cu toate ca multi dintre ei nu mai fusesera niciodata in locul acela, ei stiau ca el apartine inseparabil de poporul lor si de istoria Israelului. Dupa aproape doua milenii, sofarul a rasunat din nou dintre ramasitele zidului vestic exterior al Templului, iar in mijlocul ostilitatilor s-a intonat imnul israelian.

Exact asa cum un soldat roman a incendiat Templul in anul 70 d.Cr. contrar vointei generalului sau, si Israelul a recucerit orasul vechi al Ierusalimului contrar propriului plan. L.J. Davis a scris despre aceasta: «In cea de-a doua zi a Razboiului de Sase Zile, regele Hussein al Iordaniei a actionat contrar asteptarilor israelienilor care credeau ca acesta nu se va implica in razboi. In final, el a deschis focul asupra Ierusalimului, iar in cursul contraatacului israelienilor a pierdut orasul vechi.»

Gerson Solomon, profesor pentru studii orientale la Universitatea Ebraica din Ierusalim, a facut parte din prima unitate de parasutisti care au luat cu asalt Muntele Templului in Razboiul de Sase Zile. El povesteste cum a fost primul care a mers la Domul Stancii (unde se afla centrul Templului) si a inceput sa planga acolo ca un copil. Ceilalti soldati care se aflau in jurul stancii au facut exact acelasi lucru. Apoi el relateaza: «Nu ne mai puteam stapani. Am stat ore intregi pe Muntele Templului – nu mai puteam pleca de acolo. Nimeni nu poate intelege ce a insemnat acest lucru pentru noi. Acesta este locul Templului. Templul este inima si sufletul poporului evreu. M-am simtit atat de aproape de Avraam, Isaac, Iacov, de imparatul David si de profeti. A fost cea mai importanta zi din viata mea, iar aceasta experienta a marcat fiecare moment al existentei mele ulterioare. Am simtit ca am implinit o misiune cu totul speciala, o misiune pe care toate generatiile incepand de la distrugerea Templului in anul 70 au asteptat ca noi sa o implinim.»

Odata cu recucerirea Ierusalimului incepe sa se intrevada sfarsitul perioadei neamurilor. Cu toate ca Ierusalimul este acum din nou in mainile evreilor, iar in anul 1980 a fost declarat de Parlamentul israelian drept capitala eterna a statului evreu, dintr-un anumit punct de vedere acesta inca este calcat in picioare de catre neamuri. Astfel, in data de 7 iunie 1967, Mose Dayan a cerut luarea steagului israelian pe care soldatii il ridicasera pe Domul Stancii, iar ulterior a subordonat Muntele Templului suveranitatii Iordaniei. Astfel, fara stiinta lui, a contribuit la implinirea cuvintelor Domnului Isus. Profanarea anticristica a celui de-al Treilea Templu (vezi Dan. 9,27; Apoc. 11,2) si patrunderea unor armate inamice in Ierusalim in apogeul necazului celui mare (vezi Zah. 14,1-2) vor reprezenta revolta finala a omenirii impotriva Celui Preainalt, care constituie o etapa din calcarea in picioare a Ierusalimului de catre neamuri. Aceasta asuprire se va incheia odata cu revenirea vizibila a Domnului Isus si cu salvarea Israelului legata de aceasta.

b) Recucerirea Ierusalimului si evenimentele escatologice. Dupa cum am amintit, odata cu recucerirea Ierusalimului de catre Israel incepe sa se intrevada sfarsitul perioadei neamurilor. In acest context este de remarcat ce evenimente escatologice s-au produs la nivel mondial in jurul anului 1967. Cu putin timp inainte sau dupa aceasta data, extinderea raului si apostazia din zilele de pe urma legata de acesta au devenit mai clare ca niciodata. Teologul Alexander Seibel enumera cu privire la acest subiect urmatoarele realitati:

Decadenta morala

1965: perioada Beatle-mania. 1966: inceputul miscarii sexuale in California.
1968: revolte ale studentilor, educatia sexuala ca program al neomarxiștilor in scolile germane.
1968: infiintarea NARAL pentru legalizarea avortului in SUA.
1969: inceputul lobby-ului homosexual in SUA, cu «Christopher Street Day». Ocultism, influente din Orientul Indepartat, droguri
1966: este infiintata Societatea internationala pentru constiinta Hari Krisna.
1966: in California este infiintata prima biserica satanista.
1966: incepe serialul TV Star Trek, care a trezit interesul pentru intalnirea cu extraterestrii (duhurile).
1967: «Psychodelic Summer» in Anglia, determinata de Beatles, duce la extinderea meditatiei transcedentale si a valului de droguri.
1967: musicalul pop Hair (conjurarea erei varsatorului) este inovator pentru miscarea New Age.
1967: probabil prima data cand o televiziune canadiana a transmis o sedinta de spiritism in intreaga America. In aceasta perioada a inceput valul ocult.
1968: a fost turnat filmul Rosemarie’s Baby (despre posedarea demonica).
1968: lucrarea de doctorat a lui Carlos Castanedas despre cunostintele legate de extinderea constiintei la indigenii din Mexic (cartea de cult a miscarii hippie).
1968: in contextul miscarii hippiote sunt tiparite cartile fanteziste ale lui J.R.R. Tolkien.

Rebeliune si revolte politice

1966: Havanna: Conferinta Triconti nen tala despre internationalizarea terorismului.
1966: inceputul marii revolutii cultural- proletare din China.
1967: Albania se declara primul stat ateu din lume.
1967: momentul nasterii terorismului german.
1968: infiintarea Brigazii Rosii din Italia.
1968: inceputul razboiului civil din Irlanda de Nord.

Ispitiri religioase

1967: inceputul miscarii catolic-carismatice.
1968: teologia de la Uppsala s-a impus in Consiliul Ecumenic al Bisericilor.
1968: inceputul muzicii rock crestine. Feminismul
1966: ordinarea primei femei-preot in Schleswig-Holstein
1966: Betty Friedan infiinteaza Organizatia Nationala a Femeilor
1969: inceputul miscarii feministe in Berlin.

Psihologie si pedagogie

1969: impunerea lucrarii standard despre educatia antiautoritara a lui A. S. Neil, Theorie und Praxis der antiautoritären Erziehung. Das Beispiel Summerhill (Teoria si practica educatiei anti-autoritare. Modelul Summerhill, n.trad.)
1967: se extinde valul dinamicii de grup.
1968: trecerea in consiliere si psihologie pastorala de la reprezentarea lui Cristos la implinirea personala.
Enumerarea acestor realitati nu ar trebui sa ne faca sa ne simtim neputinciosi sau sa duca la resemnare spirituala. Mai degraba astfel devine clar ca, prin recucerirea Ierusalimului si evenimentele escatologice legate de aceasta, ne aflam intr-adevar cu putin timp inainte de incheierea «vremii neamurilor». In acelasi timp a devenit evident si felul in care, in jurul acestei date, intr-un mod fara precedent, comunitatea internationala a natiunilor este gata pentru judecata divina.

c) Ierusalimul in centrul evenimentelor mondiale. Dupa cum am amintit deja, evenimentele finale legate de Ierusalim se vor afla la un moment dat in corelatie cu revenirea vizibila a Domnului Isus. In Zaharia 12,1-3 este scris: «Prorocia, Cuvantul Domnului despre Israel. Asa vorbeste Domnul, care a intins cerurile, a intemeiat pamantul si a intocmit duhul omului din el: „Iata, voi preface Ierusalimul intr-un potir de ametire pentru toate popoarele de primprejur si chiar pentru Iuda, la impresurarea Ierusalimului. In ziua aceea moșe dayan (mijloc) voi face din Ierusalim o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei ce o vor ridica vor fi vatamati si toate neamurile pamantului se vor strange impotriva lui.»

Prin orasul vechi al Ierusalimului, poporul evreu si-a recastigat elementul central in anul 1967, orasul devenind «o piatra de poticnire» pentru popoarele arabe, deoarece acesta nu se mai afla sub controlul lor sau sub administratia Organizației Națiunilor Unite, ci este controlat de «inamicii sionisti».

In islam, Ierusalimul este considerat al treilea loc sfant ca importanta dupa Mecca si Medina. In secolul al VII-lea, pe locul initial al Templului au fost construite moscheea al-Aqsa si Domul Stancii. Totusi, Ierusalimul nu este amintit niciodata in Coran, nici macar sub denumirea sa araba, Al Quz. In schimb, in Biblie, acesta este amintit de peste 800 de ori. Conform traditiei musulmane, Mahomed si-a inceput calatoria spre cer, descrisa in Coran, de pe Domul Stancii. In realitate insa, in timpul stapanirii islamice, Ierusalimul nu a fost niciodata considerat capitala a imperiului sau capitala a provinciei. Astfel in acest oras nu a fost infiintata nici o scoala islamica importanta, cu toate ca musulmanii il venereaza ca fiind un loc sfant.

Inainte de anul 1967, Iordania a respins internationalizarea Ierusalimului. In data de 6 decembrie 1949, delegatul iordanian a oferit urmatoarea informatie pentru Comitetul Politic ad-hoc al Natiunilor Unite: «Delegatia mea crede ca nici o forma de internationalizare nu are vreun sens, deoarece locurile sfinte sunt in absoluta siguranta sub protectia si sub controlul guvernului meu. Nu exista nici o necesitate pentru un regim independent.»13 Internationalizarea Ierusalimului a fost ceruta de arabi si de musulmani doar dupa ce orasul vechi a ajuns din nou sub autoritatea Israelului, cu toate ca musulmanii au avut permanent acces liber la locurile lor sfinte din Ierusalimul de Est.

In anul 1967, atitudinea Occidentului era inca una pro-israeliana, motiv pentru care, initial, problema Ierusalimului a fost un motiv de indignare doar pentru popoarele arabe vecine. Astfel a devenit realitate ceea ce a prorocit profetul Zaharia in cartea sa (vezi Zah. 12,2). Dupa Razboiul de Sase Zile, Ierusalimul a devenit un potir de ametire pentru popoarele arabe din jur. In anul 1994, Premiul Nobel pentru pace i-a fost acordat lui Yasser Arafat, impreuna cu Simon Peres si Yithak Rabin. In decembrie 1994, Arafat, detinatorul Premiului Nobel pentru pace, a declarat la Gaza: «Vom infiinta un stat al nostru palestinian pe fiecare centimetru patrat de pamant palestinian pe care il vom recuceri de la inamicii sionisti, dar Ierusalimul este tinta principala a razboiului nostru.»

Islamul nu va renunta niciodata la pretentiile sale asupra Ierusalimului. Astfel, clericii islamici incearca pana in zilele noastre sa nege realitatea istorica a Templului evreu pe Muntele Templului. In timpul unei sederi in Israel, in anul 2000, am citit intr-un ziar cum marele muftiu al Ierusalimului a afirmat cu nerusinare ca nici o piatra din Zidul Plangerii nu ar avea vreo legatura cu istoria evreiasca. Mai mult, acesta ar fi fost zidul de care Mahomed si-ar fi legat calul inainte de vizita pe care a facut-o in cer.

Al Quz (numele arab al Ierusalimului) a devenit din 7 iunie 1967 un pocal de ametire sau o piatra grea pentru popoarele vecine islamice.

In 8 octombrie 1990 s-a ajuns la conflicte sangeroase pe Muntele Templului intre palestinieni si fortele de securitate israeliene. In decursul acestora, 22 de persoane si-au pierdut viata. Acest conflict a fost declansat de palestinienii care aruncau de pe Muntele Templului cu pietre si cu cartofi plini cu lame de ras asupra evreilor care se rugau la Zidul Plangerii. Dupa cum s-a constatat dupa aceea, aceste tulburari au fost planuite de Irak, pentru a distrage atentia de la criza din Golf.15 Drept consecinta, printr- o rezolutie ONU, Israelul a fost izolat total pentru prima data in istoria sa. Nici macar SUA nu a votat impotriva acestei rezolutii. Cel putin astfel a devenit clar cum Ierusalimul este «o piatra grea» nu doar pentru statele islamice, ci pentru toate popoarele din intreaga lume.

Acest lucru s-a reflectat apoi si in tratativele de pace de la Madrid din anul 1991, care au avut loc in urma presiunii Statelor Unite ale Americii si a aliatilor lor ca urmare a celui de-al doilea razboi din Golf. In acordul de la Oslo din anul 1993 a fost de asemenea atinsa problema Ierusalimului. Tratativele cu privire la statutul definitiv al Ierusalimului urmau sa inceapa trei ani mai tarziu. Cu toate ca aceste tratative nu au avut loc pana astazi, prin aceasta vedem ce importanta si ce putere exploziva se ascunde in problema Ierusalimului nu doar in Orientul Apropiat, ci in intreaga lume. Declansarea celei de-a doua Intifade din toamna anului 2000 a fost strans legata de Muntele Templului.

Citim in Mica 4,11-12: «Acum multe neamuri s-au strans impotriva ta si zic: „Sa fie pangarita, sa ne vada ochii implinindu- ni-se dorinta fata de Sion!“ Dar ei nu cunosc gandurile Domnului, nu-I inteleg planurile, nu stiu ca i-a strans ca pe niste snopi in arie». Ierusalimul se deplaseaza tot mai mult inspre centrul evenimentelor mondiale. Trebuie sa lasam in mana Domnului evenimentele din jurul Orasului Sfant, deoarece indiferent ca acestea vor continua sa se accelereze sau vor mai intarzia, in cele din urma planul Sau se va implini. Potrivit marturiei profetice cu privire la conflictul legat de acest oras, in final va avea loc revenirea vizibila a Domnului Isus.

Ierusalimul a fost, este si va ramane piatra de poticnire a neamurilor. Acest lucru nu ar trebui sa ne intristeze sau sa ne umple de teama. Mai degraba ar trebui sa ne faca recunoscatori ca suntem martori oculari ai modului in care Dumnezeu actioneaza cu privire la poporul Sau Israel in mijlocul unei omeniri care I se opune cu toata puterea. Nu vrem sa speculam cu privire la ce va urma, dar stim ca Dumnezeu este credincios Cuvantului Sau. Putem observa credinciosia Lui statornica fata de Cuvantul Sau si in ceea ce priveste problema Ierusalimului. Este clar felul in care profetii vechi de milenii incep sa se implineasca in zilele noastre. Pentru ca Dumnezeu este credincios fata de Cuvantul revelat si de promisiunile facute, noi nu putem face nimic altceva decat sa ne supunem cu intreaga noastra viata planurilor Sale. Astfel putem fi siguri ca ne aflam sub protectia credinciosiei Lui.

Evenimentele din jurul Ierusalimului incepand cu anul 1967 pot sa ne daruiasca si dintr-o perspectiva biblica o privire treaza, sa recunoastem ca atare caderea din zilele de pe urma si ispitirile legate de aceasta si sa nu ne lasam prinsi in mreaja lor.

In final, in spatele sfarsitului perioadei neamurilor care se apropie, se intrevede revenirea Domnului Isus Cristos. Din acest motiv vrem ca in ceea ce priveste evenimentele actuale sa nu ne dam batuti, ci sa Ii slujim cu credinciosie Celui Preainalt, avand deja bucuria faptului ca El va reveni. Haideti sa Ii dam slava prin viata noastra zilnica, dupa cum le-a spus Domnul nostru Isus Cristos ucenicilor Sai in textul din Luca 21,28: «Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie». Si noi, ca urmasi ai Domnului Isus, avem toate motivele sa ne incurajam reciproc cu exclamatia: «Maranata, Domnul nostru va reveni in curand!»

Sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii