Cuba legalizează căsătoria între persoane de același sex | AO NEWS
Consiliul Electoral Național din Cuba a confirmat luni că noul „Cod al Familiilor”, ce a fost supus unui referendum popular pe 25 septembrie, a fost aprobat cu 66% din buletinele de vot. Noul Cod al Familiei legalizează, printre altele, căsătoriile gay și adopția de copii de către cuplurile de același sex.
Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a salutat rezultatele. Președinția cubaneză a postat pe contul său de Twitter un mesaj intitulat „Dragostea este deja lege”.
Noua lege definește căsătoria ca fiind uniunea convenită în mod voluntar a „două persoane” în loc de „între un bărbat și o femeie”, așa cum era stabilit de legea din 1975. Acest lucru deschide ușa căsătoriei între persoanele de același sex.
Cu câteva zile înainte de vot, liderii a 20 de denominațiuni evanghelice cubaneze au emis o declarație oficială comună, în care reamintesc că Biblia prezintă căsătoria ca fiind „uniunea exclusivă între un bărbat și o femeie”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 28 septembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













