Franklin Graham în turneu de evanghelizare în Vietnam | AO NEWS
Evanghelistul Franklin Graham a predicat Evanghelia lui Isus Hristos într-o țară comunistă. El s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu vicepremierul vietnamez Le Minh Khai și cu alți oficiali guvernamentali pentru a discuta despre evenimentul de evanghelizare de acolo, denumit „Festivalul de primăvară al iubirii”.
Graham, în vârstă de 70 de ani, președinte și CEO al Asociației Evangheliste Billy Graham a prezentat mesajul Evangheliei în zilele de 4 și 5 martie, la centrul sportiv Phu Tho din Ho Chi Minh City.
În trecut, bisericilor evanghelice din Vietnam li s-a dat permisiunea de a organiza evenimente doar în perioada Paștelui și a Crăciunului. Festivalul de Primăvară al Iubirii este un eveniment istoric, deoarece aceasta este prima dată când guvernul dă permisiunea pentru o activitate de evanghelizare cu un vorbitor străin în afara unei sărbători religioase.
Graham a participat, de asemenea, la câteva întâlniri cu oficiali vietnamezi, discutând despre diversitatea religiilor din țară și despre sprijinul guvernului pentru libertatea religioasă.
Știre prezentată în cadrul ediției din 7 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













