Creștinii turci construiesc peste 100 de case pentru victimele cutremurului | AO NEWS
Pe 6 februarie, mai multe cutremure consecutive din regiunea Kahramanmaraş din Turcia au lăsat în urmă, conform datelor oficiale, 50.783 de morţi. Cei rămași în viață încă mai păstrează amintirea vie a acelor momente de groază.
Mai multe organizații naționale și internaționale au oferit ajutor Turciei ca să poată face față tragediei. Printre aceste organizații s-a numărat și Fundația Bisericii Protestante, care a început o acțiune umanitară ce nu s-a oprit încă, ci continuă. Împreună cu autoritățile locale din localitatea Hatay au organizat mai multe transporturi și un depozit pentru materiale și produse destinate sinistraților.
Principala inițiativă din campania de ajutor a fundației creștine este proiectul „Casa Mică”, ce constă în construirea unor case temporare de 25 metri pătrați, cu două dormitoare, în zona Hatay, acordând prioritate fraților și surorilor în credință. Pănă acum au depășit obiectivul inițial de a construi 100 de case, un total de 39 de grupuri sanitare și 27 de unități de dușuri. Planul este ca în perioada următoare să ajungă la 140 de case construite. Tot efortul a fost făcut cu ajutorul creștinilor voluntari din bisericile din apropiere.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 11 mai 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













