Pence cere nominalizarea republicană pentru funcția de președinte | AO NEWS
Fostul vicepreședinte al SUA, Mike Pence și-a depus miercuri oferta pentru nominalizarea republicană la funcția de președinte, și va candida împotriva fostului președinte, Donald Trump.
Anunțul lui Pence a fost făcut în statul Iowa, iar în discursul său de prezentare a candidaturii l-a criticat pe actualul președinte, Joe Biden și direcția pe care a luat-o țara, dar l-a crtiticat și pe Trump din cauza evenimentelor din 6 ianuarie, spunând că Trump s-a descalificat atunci când a declarat în mod fals că Pence ar avea puterea de a-l menține în funcție. Pence l-a mai acuzat pe fostul președinte că a abandonat valorile conservatoare, pe care le-a promis electoratului, inclusiv lupta împotriva avortului. Totuși nu a exclus să-l susțină pe Trump, dacă fostul președinte va câștiga nominalizarea din partea Partidului Republican.
Pence a intrat în mod oficial în cursa prezidențială luni, când susținătorii săi au depus declarația de candidatură la Comisia Electorală Federală. Pe lângă Trump, există și alți candidați care caută nominalizarea republicană, ca de exemplu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis sau fosta guvernatoare a Carolinei de Sud, Nikki Haley.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 9 iunie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri