
Târgul de carte plutitor se deschide în Singapore | AO NEWS
Doulous Hope, este a cincea navă a departamentului maritim al organizației creștine OM și luna trecută a fost deschisă oficial pentru public pentru prima dată. Evenimentul de lansare a avut loc în Singapore, unde nava este în prezent acostată.
În punctul culminant al evenimentului, duminică, 7 mai, a avut loc o tăiere ceremonială a panglicii de către directorul internațional al OM, Lawrence Tong pentru a deschide oficial pentru public târgul de carte plutitor de la bordul navei.
Viziunea mea este că vom avea nave în parteneriat activ cu bisericile din întreaga lume pentru a proclama Vestea Bună a Domnului nostru Isus Hristos. Nu ne putem opri, ci vom continua pănâ vom ajunge în cele mai îndepărtate locuri.
Câțiva lideri creștini explică semnificația acestui moment.
Stăteam acolo în sala de conferință și mă uitam la public, inima mea era copleșită de bucurie pentru că vedeam atât de mulți oameni lucrând împreună.
Nava va fi o parte din ceea ce va face Dumnezeu pentru extinderea împărăției Sale și toți avem un rol de împlinit în acest plan.
Astăzi este într-adevăr un moment important în istorie, în care tocmai am inaugurat nava Doulos Hope chiar aici, în țara mea natală.
Duminică, 7 mai, a fost deschis oficial pentru public târgul de carte plutitor. Ceeland Governer este directorul organizației misionare OM.
Este un timp în care putem să ne bucurăm că putem pune la dispoziția lui Dumnezeu cea de a cincea navă din flota noastră. Este și un moment de reflecție pentru cei 50 de ani, de când Dumnezeu a lucrat prin organizația noastră. Au fost ani grei, dar împreună cu Dumnezeu am reușit să facem față provocărilor. Domnul a lucrat la multe inimi, care L-au primit ca Domn.
Doulous Hope este de așteptat să slujească în mare măsură, dar nu exclusiv, în zona Asiei de Sud-Est, unde se crede că trăiesc 70% dintre cei care nu au auzit încă de dragostea lui Dumnezeu.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 10 iunie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri