
Peste 50.000 de persoane la slujba de luni de la Zidul de Vest din Ierusalim | AO NEWS
Zeci de mii de persoane au participat la Zidul de Vest la sujbele speciale de binecuvântare ce au avut loc luni cu ocazia sărbătorii de Sukkot sau cum mai este cunoscută Sărbătoarea Corturilor.
Peste 50.000 de persoane au fost prezente la slujba de luni la Zidul de Vest din Ierusalim, iar de la începutul sărbătorii aproximativ 200.000 de oameni au vizitat Zidul de Vest.
Anul acesta, în care se marchează cel de al 53-lea an de când se țin astfel de slujbe, Rabinul Zidului de Vest, Shmuel Rabinowitz, le-a spus zecilor de mii de participanți că se roagă nu doar pentru binecuvântarea lor, dar va cere de la Dumnezeu pacea peste poporul Israel, ca ura fără temei si dezbinările dintre ei să dispară.
În timp ce evreii religioși respectă pelerinajul religioș, evreii seculari s-au adunat la sfârșitul săptămânii trecute și au continuat manifestațiile împotriva guvernului Netanyahu, pe care îl acuză că vrea să impună cu forța anumite reguli, care nu se potrivesc cu viziunea liberală a protestatarilor, unii dintre ei purtând steaguri în culorile curcubeului.
Unele afișe electorale aparținând partidelor religioase au fost vandalizate cu graffiti care conțineau mesaje ca „Moarte religioșilor” și „ucigașii”. Mai mulți politicieni au condamnat această incitare spunând că cităm: „a fost depășită o linie roșie, cu incitare la uciderea publicului religios și tradițional”.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 3 Octombrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri