Votul ONU care solicită încetarea focului eșuează | AO NEWS
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a încercat să voteze la începutul săptămânii trecute pentru a adopta o rezoluție care cere o încetare imediată a focului pe motive umanitare în Gaza.
Cel puțin 97 de țări au susținut propunerea, avansată de Emiratele Arabe Unite. Din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, 13, inclusiv Franța și Elveția, au susținut propunerea. Marea Britanie s-a abținut, iar Statele Unite ale Americii au votat împotrivă. Votul SUA este considerat drept de veto, iar propunerea a fost respinsă.
Reprezentatul Autorității Palestiniene a criticat America pentru că și-au impus dreptul de veto. El a susținut că politica americană este de a fi complice la genocid, epurare etnică și crime de război comise de IDF împotriva „palestinienilor”.
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat, cităm: „Este șocant că, în timp ce Hamas lansează rachete spre Israel din zonele civile din sudul Gazei, ONU este preocupată să dezbată o rezoluție ruptă de realitate, care le va permite teroriștilor Hamas să rămână la putere în Gaza și nu condamnă Hamas și nu solicită eliberarea ostaticilor. O încetare a focului va fi posibilă numai după întoarcerea tuturor ostaticilor și numai după distrugerea Hamas”.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 11 Decembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













