DeSantis renunță la nominalizarea republicană pentru președinție | AO NEWS
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, și-a suspendat duminică campania pentru nominalizare prezidențială republicană, după cum a anunțat echipa de campanie a acestuia.
El a spus că nu vede o cale clară către victorie. DeSantis a spus că Trump, cităm: „are susținerea sa” și a explicat de ce nu o sprijină pe fosta ambasadoare și guvernatoare a Carolinei de Sud, Nikki Haley. „Este clar pentru mine că majoritatea alegătorilor republicani vor să-i dea o nouă șansă lui Donald Trump”, a mai spus el.
DeSantis era privit ca cel mai bun contracandidat al lui Trump, care acum rămâne cu cele mai mari șanse pentru nominalizarea din partea republicanilor pentru alegerile din toamnă. DeSantis se va concentra în schimb pe finalizarea celui de-al doilea și ultimul mandat ca și guvernator al Floridei, care se încheie în 2027.
Fostul președinte american Donald Trump a salutat duminică susținerea din partea guvernatorului Floridei, Ron DeSantis. Trump se pregătește s-o înfrunte pe Nikki Haley în alegerile din New Hampshire.
Conform tuturor sondajelor actuale din America, Trump este favoritul alegătorilor americani pentru alegerile din toamnă, spre dezamăgirea globaliştilor şi democraţilor lui Biden, care vor face totul pentru a opri mişcarea America First, o mișcare patriotică americană.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 23 Ianuarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













