SUA nu se opune rezoluției ONU privind încetarea focului de Ramadan | AO NEWS
Premierul Netanyahu a anulat o delegație israeliană la Washington, care urma să discute despre operațiunea de la Rafah, din cauza refuzului american de a se opune unei rezoluții în Consiliul de Securitate al ONU.
SUA nu și-au folosit dreptul de veto împotriva unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, care cere încetarea imediată a focului în Gaza în timpul lunii Ramadan. Rezoluția nu este obligatorie din punct de vedere juridic, dar are implicații politice majore.
În comunicatul de presă emis de biroul premierului Netanyahu se arată nemulțumirea Israelului legat de faptul că eliberarea ostaticilor nu este o condiție obligatorie pentru încetarea focului. Cităm „SUA și-au schimbat poziția consecventă conform căreia încetarea focului și eliberarea ostaticilor trebuie să fie conectate. Aceasta este o schimbare clară a poziției consecvente a SUA în Consiliul de Securitate de la începutul războiului. Această schimbare împiedică efortul de război și efortul de a elibera ostaticii. Premierul Netanyahu a clarificat deja că, dacă SUA își schimbă poziția de principiu, nu va trimite o delegație israeliană în SUA. În lumina schimbării poziției americane, premierul a decis că delegația nu va mai fi trimisă”.
Delegația în cauză urma să participe la o serie de conferințe privind coordonarea unei operațiuni de la Rafah cu SUA. In acest moment Israelul este singur în fața comunității internaționale, care formează un scut de protecție pentru Hamas.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 26 martie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













