
Suspecți acuzați de infracțiune cu arme în cazul uciderii unui terorist pe 7 octombrie | AO NEWS
Trei israelieni au fost reținuți de Poliția Israelului și Tribunalul Districtual din Tel Aviv, sub suspiciunea că au ucis un terorist de la gruparea Nukhba pe 7 octombrie, deși nu erau soldați IDF în termen, a informat presa israeliană. Saar Ophir, Roi Yifrach și un al treilea suspect, trei soldați în rezervă, aflați în afara serviciului, sunt acuzați și de alte infracțiuni legate de uzul de arme. Ulterior doi dintre ei au fost eliberați sub strictă supraveghere.
În dimineața zilei de 7 octombrie, cei trei prieteni au mers în zona comunităților de graniță din Gaza după ce Hamas a invadat sudul Israelului, unde au împușcat mortal un terorist palestinian Nukhba. Suspecții afirmă că au ajutat forțele de securitate israeliene Yamam la fața locului și că au împiedicat răpirea cadavrelor pentru a fi duse în Fâșia Gaza.
Jurnalista israeliană Caroline Glick a comentat aceste informații spunând cităm „cei trei sunt eroi care ar trebui onorați pentru că și-au pus viața în pericol împotriva teroriștilor Hamas și Nukhba. Procuratura israeliană vrea să demonstreze comunității internaționale cât de corectă este justiția israeliană. În nicio altă țară din lume eroii nu sunt acuzați de crimă pentru că și-au apărat țara.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 iulie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri