Teroriștii Fulani au rănit patru creștini în Nigeria | AO NEWS
Bărbați înarmați din tribul Fulani predominant musulmani au atacat săptămâna tercută fermierii creștini din statul Plateau, Nigeria, rănind patru dintre ei, au declarat sursele locale.
În satul Lwa din districtul Bachi, regiunea Riyom, trei dintre creștini au fost atacați în timp ce lucrau la fermele lor, iar un altul a fost prins în ambuscadă în timp ce încerca să scape, a spus Dalyop Solomon Mwantiri, președintele Asociației Berom Youth Moulders într-o declarație de presă.
Mwantiri a spus că localnicii au reușit să-i identifice pe unii dintre cei 20 de atacatori puternic înarmați ca teroriști musulmani Fulani, care trăiesc în așezări din apropierea satelor predominant creștine. Una dintre victimele creștine, un bărbat în vârstă de 32 de ani, Caleb Bachen, a fost împușcat și rănit grav. Poliția din statul Plateau a confirmat atacul și a spus că investigațiile au început, dar este de așteptat, ca și în atacurile anterioare de fapt, extremiștii musulmani sa nu fie prinși, ceea ce îi va încuraja să continue hărțuirea fermierilor creștini.
Nigeria a rămas cel mai periculos loc din lume pentru a-L urma pe Hristos, cu 4.118 de oameni uciși pentru credința lor, conform raportului Open Doors pentru anul 2024.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 august 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri