Dreptate pentru femeia concediată că a refuzat vaccinul anti-Covid | AO NEWS
O femeie catolică, ce a fost concediată pentru că nu s-a vacinat anti-Covid din motive religioase, a primit mai mult de 12 milioane de dolari despăgubiri după ce și-a dat în judecată angajatorul, Blue Cross Blue Shield of Michigan.
Lisa Domski a dat în judecată compania, susținând că administratorii firmei i-au respins cererea de scutire de la politica privind vaccinurile COVID-19 din 2021.
Jon Marko, avocatul lui Domski, a spus că în octombrie 2021, firma la care lucra Domski a luat o hotărâre prin care angajații trebuiau să fie vaccinați complet sau să obțină o scutire religioasă sau medicală. Domski a depus o cerere prin care solicita o scutire din cauza „utilizarii celulelor fetale prelevate de la un făt avortat în timpul dezvoltării vaccinului”. Cererea a fost refuzată și i s-a spus că, dacă nu se conformează, va fi concediată. Domski „a refuzat să renunțe la credința ei” și a fost concediată.
Săptămâna aceasta un tribunal districtual din Michigan a decis că demiterea lui Domski a constituit „discriminare religioasă” motivând că cităm „nici guvernul și nicio altă corporație nu au dreptul de a forța o persoană să aleagă între cariera sa și conștiință”.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 15 noiembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













