Apel la nonviolență din partea Clubului de Presă din România | AO NEWS
Clubul de Presă din România a emis un comunicat bazat pe ultimele evenimente care marchează scena socio-politică românească, după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și face un apel la nonviolență.
Conform Clubului de Presă, există informații că în Romania cităm „se pregătesc violențe extreme în care să fie antrenate grupuri masive de cetățeni, ONG-uri și diferite comunități, cum este comunitatea LGBTQ+.
Aceste violențe sunt generate de vehicularea intensă a ideii că România riscă să abandoneze parcursul Euro-Atlantic în care s-a antrenat și că o eventuală victorie în finala alegerilor prezidențiale a lui Călin Georgescu va reseta toate acordurile internaționale din care țara noastră face parte, proiectându-ne astfel pe orbita Federației Ruse.
Din informațiile de până acum, rezultă că o bună parte a violențelor care urmează să se dezlănțuie sunt organizate de adversarii politici ai domnului Călin Georgescu, de partizanii doamnei Elena Lasconi și profită de conjunctura faptului că în urma demisiilor de la vârful principalelor două partide, Guvernul este vulnerabilizat, iar instituțiile de forță ale statului se află într-o stare de degringoladă.
Chemăm toate instituțiile de forță ale statului să acționeze pentru a preîntâmpina evenimente extrem de grave, care ajunse la limită ar putea degenera într-un război civil.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 28 noiembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri