Marea Britanie, Franța și Germania amenință Iranul cu sancțiuni | AO NEWS
Marea Britanie, Franța și Germania și-au anunțat pregătirea pentru a reintroduce sancțiuni internaționale cuprinzătoare împotriva Iranului pentru a preveni dezvoltarea armelor nucleare, comunicând poziția lor Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, a informat miercuri Reuters.
Săptămâna trecută Iranul a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică despre intenția sa de a „crește semnificativ” producția de uraniu îmbogățit cu până la 60 la sută”. Anunțul Iranului a urmat unei rezoluții a consiliului de conducere a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, format din 35 de țări, care critică Iranul pentru programul său nuclear și lipsa de cooperare cu anchetele ONU.
În contextul actual, în care rebelii jihadiști din Siria au înlăturat regimul dictatorului Al-Assad, liderul suprem al Iranul se teme că ar putea fi înlăturat de la conducere în același fel.
Analiștii politici și militari din Orientul Mijlociu consideră că ayatollahul Ali Khamenei ar putea accelera programul său nuclear ca un instrument de descurajare pentru orice stat de a interveni în tensiunile interne iraniene.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 13 decembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri