
Liderii creștini din India trimit un apel urgent lui Murmu și Modi | AO NEWS
Pe fondul unei tendințe alarmante de creștere a intoleranței, ostilității și incidentelor care vizează creștinii, de la amenințări și tulburări până la arestări și atacuri directe, peste 400 de lideri creștini și 30 de grupuri bisericești i-au trimis un apel urgent președintelui Draupadi Murmu și premierului Narendra Modi.
Scrisoarea solicită acțiuni imediate și decisive pentru a stopa activitățile violente care au vizat adunările creștine din întreaga țară, terorizând comunitățile și pătând imaginea Indiei în lume.
Comisia pentru Libertate Religioasă a Evanghelic Fellowship of India a raportat peste 720 de incidente de violență împotriva creștinilor în 2024, iar United Christian Forum a înregistrat 760 de astfel de evenimente. Folosirea abuzivă a legilor anti-conversie a dus la arestarea a peste 110 pastori și preoți.
Liderii creștini și-au exprimat, de asemenea, profunda îngrijorare cu privire la criza și violențele din Manipur care nu s-au încheiat, unde au fost pierdute peste 250 de vieți, peste 360 de biserici au fost distruse și mii de creștini au fugit din luna mai 2023 până în prezent.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 15 ianuarie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri