
Israelul va preda Gaza către SUA la sfârșitul războiului | AO NEWS
Președintele american Donald Trump a declarat că, la sfârșitul războiului, Israelul va preda controlul asupra Gazei în mâna SUA.
„Fâșia Gaza va fi predată Statelor Unite de către Israel la încheierea războiului”, a scris Trump pe X. „Palestinienii, oameni precum Chuck Schumer, au fost deja relocați în comunități mult mai sigure și mai frumoase, cu case noi și moderne, în regiune. Ar avea de fapt șansa de a fi fericiți, în siguranță și liberi”. Trump l-a numit în trecut în mod ironic pe senatorul american Schumer drept „membru de onoare al Hamas” deoarece a protejat interesele Hamas, chiar dacă el este de fapt evreu.
Lumea arabă a rămas uluită și a respins planul lui Trump prin care schimbă radical politica americană față de Orientul Mijlociu. Trump a făcut mai multe precizări pentru a explica decizia sa, spunând printre altele că soldații americani nu vor fi nevoiți să fie în Gaza. Israelul se va ocupa de securitatea militară.
În cursul zilei de joi, ministrul israelian al apărării Israel Katz, a ordonat IDF să pregătească un plan pentru emigrarea voluntară pentru rezidenții din Gaza. Anunțul său vine după propunerea președintelui american Donald Trump ca rezidenții Fâșiei să poată fi liberi să se mute în țări terțe, care doresc să-i primească, în timp ce Gaza va fi reconstruită.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 7 februarie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri