Trump taie finanțarea pentru universitățile care permit protestele ilegale | AO NEWS
Președintele american Donald Trump a avertizat că orice universitate sau colegiu care permite proteste ilegale, cum ar fi cele desfășurate de activiști anti-Israel în ultimul an și jumătate își vor pierde finanțarea federală.
El a cerut ca agitatorii străini să fie reținuți și trimiși definitiv înapoi în țara din care au venit. Studenții americani vor fi exmatriculați sau, în funcție de gravitatea faptelor, arestați.
„Toate finanțările federale se vor oprite pentru orice colegiu, școală sau universitate care permite proteste ilegale”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Săptămâna trecută, activiștii pro-israelieni au cerut ca Administrația Trump să renunțe la finanțarea federală pentru Universitatea Columbia și Colegiul Barnard, acuzând instituțiile prestigioase că nu reușesc să protejeze studenții evrei pe fondul escaladării protestelor anti-Israel în campus.
Grupul de activiști StopAntisemitism a cerut, de asemenea, Departamentului de Justiție să ia măsuri, inclusiv lansarea unei anchete asupra organizației radicale Studenți pentru Justiție în Palestina.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 6 martie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













