Israelul ar putea relua luptele în Gaza dacă ostaticii nu sunt eliberați | AO NEWS
Israelul a prezentat un plan pentru a crește treptat presiunea asupra Hamas de a elibera ostaticii într-o serie de pași, care ar putea conduce în final la reluarea luptei în Fâșia Gaza.
În primele faze, livrările de ajutoare vor rămâne oprite, apoi treptat livrările de apă și curent se vor opri și ele. Dacă nici așa Hamas nu va elibera ostaticii, Israelul s-ar putea întoarce în Gaza cu o forță militară mult mai mare decât a desfășurat până acum.
Președintele american Donald Trump a reînnoit un ultimatum adresat Hamas pentru a-i elibera pe ostaticii rămași sau se va confrunta cu revenirea la război în Fâșia Gaza, la care ar putea participa și soldați americani. Între timp, în Israel, IDF face pregătiri intense pentru reluarea luptelor.
Israelul încearcă pe căi diplomatice să rezolve situația actuală și a anunțat că a trimis o delegație la Doha, Qatar, pentru discuții, iar trimisul special american Witkoff este de așteptat să se alăture negocierilor. Discuțiile din Qatar din această săptămână ar putea determina dacă încetarea focului continuă sau dacă războiul se reia.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 10 martie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













