
Secretarul de stat al SUA, Rubio, minimalizează efectele întâlnirilor lui Boehler cu Hamas | AO NEWS
După o oarecare frustrare în Israel din cauza discuțiilor directe dintre Statele Unite și organizația teroristă Hamas, secretarul de stat american Marco Rubio a părut să confirme că Adam Boehler, trimisul special pentru ostatici al președintelui Donald Trump, a fost retras din negocieri.
Adresându-se reporterilor înainte de zborul către Arabia Saudită pentru discuții despre războiul Rusio-Ucrainean, secretarul Rubio a răspuns și la întrebările despre încetarea focului din Gaza, spunând că în continuare SUA se vor concentra pe negocieri prin trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff. În legătură cu demersul lui Boehler, oficialul american a păstrat aparențele diplomatice și lăudat efortul lui Boehler, dar a subliniat că au fost fără rezultat.
Presa din Israel a susținut că Boehler ar fi făcut niște promisiuni exagerate față de Hamas fără să se consulte cu Israelul. Apoi a revenit asupra acelor promisiuni, dar Hamas a prins curaj și nu a mai dorit să facă noi concesii. În acest moment negocierile cu Hamas sunt blocate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 martie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri