
Proteste anti-creștine și amenințări la adresa creștinilor din Mauitania | AO NEWS
Lideri religioși și politicieni proeminenți au condus recent o demonstrație împotriva existenței creștinilor în orașul mauritan Sélibaby.
Creștinii au primit amenințări pe rețelele de socializare înainte și în timpul demonstrației, care a fost aprobată de autorități.
Manifestația anti-creștină a avut punctul culminant la un cimitir, unde o mulțime furioasă a profanat mormântul unui creștin decedat recent, i-a deshumat cadavrul, l-a târât pe străzi și l-a adus într-un sat aflat la 20 km de Sélibaby, unde a fost reîngropat, relatează organizația creștină Middle East Concern. Autoritățile au anunțat a doua zi după demonstrație că liderii poliției din zonă au fost concediați în urma unei anchete.
Acestea nu au fost primele incidente violente în Republica Islamică Mauritania împotriva creștinilor sau a persoanelor considerate a fi anti-islam. La sfârșitul anului 2023, un număr mare de lideri creștini și membrii familiei acestora au fost arestați fără un motiv întemeiat. Au fost eliberați la începutul anului 2024. În plus, Parlamentul național a dezbătut activitățile creștine, mai mulți miniștri promițând să ia măsuri împotriva extinderii bisericilor.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 14 aprilie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri