Un număr mare de locuitori din Gaza fug din teritoriu, spre disperarea Hamas | AO NEWS
De la începutul războiului, peste 36 de mii de oameni au părăsit Fâșia Gaza, un număr fără precedent, care arată o tendință de emigrare în creștere.
Cea mai tranzitată vamă a fost Punctulul de Trecere Rafah către teritoriul egiptean. Potrivit unui raport al televiziunii israeliene Canal 12, doar 2.000 dintre emigranți au plecat prin teritoriul israelian, unii prin Punctul de Trecere Allenby de la granița cu Iordania, iar alții prin Aeroportul Ramon către alte țări.
Conform raportului, doar anumite grupuri pot pleca legal: pacienții bolnavi care au nevoie de tratament medical în afara Gazei, civilii cu pașapoarte străine și rezidenții care au primit vize din alte țări ce au fost de acord să-i accepte oficial. Hamas se opune vehement emigrării și o consideră o amenințare la adresa controlului său asupra teritoriului.
Multe țări sunt implicate în acceptarea refugiaților, unele ca destinație temporară, iar altele ca soluție permanentă, ca de exemplu Egiptul, Iordania, Emiratele Arabe Unite, țări din Europa de Vest și România.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 29 aprilie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













