Dolarul american își pierde influența în economia mondială | AO NEWS
Dolarul a crescut la începutul săptămânii, ajutat de comentariile oficialilor americani conform cărora negocierile comerciale dintre Beijing și Washington mergeau bine, deși nu a existat un consens clar asupra unui acord.
Totuși optimismul american nu este împărtasit de BRICS și ASEAN, blocul celor 10 state din Asia de Sud-Est, printre care Indonezia, Malaezia, Singapore și Thailanda. Dependența economiei mondiale de dolarul american slăbește vizibil, iar Asia se află în prima linie a acestei transformări și ia măsuri spre utilizarea monedelor locale în tranzacțiile comerciale și în investiții. Ceea ce a slăbit foarte mult dolarul este faptul că acesta nu mai e perceput doar ca monedă de schimb, ci și ca instrument de presiune politică din partea SUA. Multe țări au realizat că dolarul poate fi folosit ca o armă, în sancțiuni și în comerț.
Poziția dominantă a dolarului nu poate fi înlocuită ușor, consideră analiștii americani, pentru că nicio altă monedă nu oferă aceeași lichiditate și acces la piețele financiare precum dolarul american. Au mai existat tentative de înlocuire a dolarului în trecut, dar au eșuat. Totuși condițiile geopolitice mondiale sunt total diferite acum, ceea ce face ca tendința sa rămână.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 13 iunie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













