Trump propus pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026 | AO NEWS
Donald Trump a fost propus oficial pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026, în cadrul unei inițiative comune lansate de președinții parlamentelor din Israel și Statele Unite.
Într-o întâlnire la Washington, președintele Knesset-ului, Amir Ohana, și președintele Camerei Reprezentanților americane, Mike Johnson, au semnat o scrisoare comună adresată Comitetului Nobel, solicitând includerea lui Trump pe lista candidaților.
Demersul este parte a unei campanii internaționale prin care cei doi oficiali vor încerca să mobilizeze lideri parlamentari din alte țări înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor, adică 31 ianuarie.
În scrisoarea trimisă comitetului norvegian se menționează câteva inițiative pe care Ohana și Johnson le consideră relevante: acordurile „Abraham” în Orientul Mijlociu, detensionarea relațiilor între India și Pakistan, normalizarea raporturilor dintre Serbia și Kosovo, reconcilierea dintre Congo și Rwanda, negocieri între Thailanda și Cambodgia, precum și avansul diplomatic privind disputa dintre Egipt și Etiopia. Trump este prezentat drept inițiator al planului în 20 de puncte pentru Gaza și drept liderul care, potrivit semnatarilor, a facilitat eliberarea tuturor ostaticilor israelieni în viață.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 decembrie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













