Media ofera o imagine distorsionata a Israelului
V-ați întrebat vreodată de ce media pare pornită împotriva Israelului? Chris Mitchell a stat de vorbă recent cu Matti Friedman, fost reporter AP, despre faptul că media tradițională oferă o versiune deformată a Israelului. Matti a scris un articol intitulat Ghidul unui inițiat în povestea cea mai importantă din lume. A fost întrebat de ce l-a scris.
'Ca și corespondent pentru mult timp pentru AP, una dintre cele mai mari agenții de știri din lume, am observat ceva suspect în prezentarea știrilor despre Israel.
Ca evreu, aceasta m-a îngrijorat foarte tare. În urma evenimentelor din Gaza din această vară și din cauza modului în care acestea au fost prezentate în lumea întreagă, am decis la sfârșitul verii să scriu un eseu în care să prezint ce nu a mers bine, prin prisma experienței mele.'
A spus de asemenea ce l-a deranjat când a citit reportajele despre conflictul din Gaza.
'Dacă privim la numărul reporterilor din organizațiile media importante care au scris despre acest conflict, vedem că acesta l-a făcut să pară cel mai important din lume. De aceea mi-am și numit eseul astfel. În 2006, când am început să lucrez pentru AP, AP avea peste 40 de jurnaliști cu normă întreagă care scriau despre Israel și palestinieni, adică despre 12 milioane de persoane. Mai mulți decât pentru China care are 1,3 miliarde de locuitori. În Siria, aveau un singur angajat cu jumătate de normă, Israelul fiind astfel de 40 de ori mai important decât Siria. Când a izbucnit conflictul din Fâșia Gaza din această vară, 700 de jurnaliști au zburat spre Israel, asta pe lângă corespondenții permanenți. A fost unul dintre cele mai mari grupuri de jurnaliști din lume. În Mexic între 2006-2012, au murit peste 60 000 de persoane în războiul împotriva drogurilor, de-a lungul graniței SUA și media a vorbit mult mai puțin despre asta. Presa principală de aici a adoptat foarte mult un rol propagandist, un rol politic în cadrul conflictului. Au decis să treacă de partea părții pe care ei o consideră corectă, iar deciziile politice sunt deghizate ca fiind decizii jurnalistice. Am dat exemple în acest sens în eseul meu și am văzut cu toții aceasta în războiul din vară. Israelul a fost portretizat unilateral ca fiind agresiv față de oamenii nevinovați din Gaza, ceea ce e fals.'
Matti a oferit câteva exemple pe care le-a observat în acest război.
'Cred că orice observator care privește evenimentele din Gaza, poate vedea că Hamas are o strategie inteligentă. Este o strategie fără fundament, însă este o strategie foarte eficientă. Strategia lor este să terorizeze civilii israelieni atacându-i cu rachete, provocându-i să răspundă. De asemenea, pun civilii din Gaza între Israel și luptătorii Hamas, depozitând rachete în demisolurile caselor acestora și chiar în moschei și școli. Apoi, le cer jurnaliștilor care sunt acolo, și care sunt foarte mulți, să filmeze civili răniți sau morți, ca mai apoi să folosească acele imagini pentru a stârni indignarea împotriva Israelului și peste hotare.
Aceste lucruri împiedică Israelul să acționeze la capacitate maximă împotriva Hamas. Este o strategie ce poate fi observată de orice persoană inteligentă, dar care nu e prezentată așa.'
Cititorilor din lume li se oferă o versiune distorsionată a ceea ce se întâmplă aici.
'Categoric, cred că cititorilor li se prezintă o dramă părtinitoare, un fel de nouă dramă din Țara Sfântă. Aceasta a fost programată profund în ADN-ul lumii occidentale. Acesteia nu i se prezintă povestea unei minorități de șase milioane de evrei alături de o lume arabă formată din 300 de milioane de persoane și o lume islamică formată din 1 miliard de persoane sau lupta unei țări ce ocupă 0.2% din imensul teritoriu al lumii arabe. Ci i se prezintă povestea unui Israel care a eșuat din punct de vedere moral. Dacă citim printre rânduri, observăm că Israelul este pus în fața unei alegeri morale, dar că ia decizii greșite, că ar putea avea pace, dar că el alege războiul. Dar această poveste este falsă.
În ultima parte a articolului a omis cauzele. Care sunt acestea ?
'Sunt mai multe. Unele dintre ele sunt strict comune, unele au de-a face cu birocrația unor organizații mari. Sunt foarte mulți reporteri aici și trebuie să muncească cu toții, altfel cineva va sesiza aceasta și ar putea fi concediați. De asemenea, este o știre ușor de prezentat. Reporterilor nu le place să recunoască asta, însă atunci când prezinți un conflict, te prezinți la 10 dimineața pe teren într-o vestă de protecție, iar la 3 după-masa ești înapoi într-un oraș sigur precum Tel Aviv sau Ierusalim, într-un loc protejat de cătresoldații pe care în acea dimineață poate i-ai numit criminali de război. Se construiește o obsesie în jurul evreilor și nu poți discuta despre asta fără să recunoști că aceasta este singura țară evreiască din lume. Dacă privești spre Occident, observi că păcatele care îi animă pe occidentali, mai ales pe liberali, sunt colonialismul, militarismul și rasismul. Acestea caracterizează și Statele Unite și toate societățile, însă țara care a fost selectată pentru a servi ca exemplu al acestor păcate este Israelul. Cred că aceasta este rămășița unei mentalități foarte vechi vizavi de poporul evreu.'













