Purimul: evreii celebreaza eliberarea de holocaustul persan
De Purim, evreii sărbătoresc scăparea dintr-un plan ticălos al prim-ministrului persan Haman cu peste 2 000 de ani în urmă. Acum, israelienii se confruntă cu o altă amenințare cu moartea din partea Iranului, Persia modernă. Amenințarea e aceeași, dar evreii tot sărbătoresc.
Israelienii ies pe străzi în fiecare an pentru a sărbători Purimul. La Zidul Plângerii și în sinagogi, cartea Estera este citită de pe un pergament. Pe străzi are loc un carnaval uriaș. Se sărbătorește victoria poporului evreu asupra ticălosului Haman, care a încercat să îi distrugă.
Împărăteasa Estera care, fără știrea regelui, era evreică, și vărul ei Mardoheu au expus complotul și au schimbat situația. 2 000 de ani mai târziu, mulți văd o situație asemănătoare cu cea din prezent.
``Pe atunci, evreii din Persia erau persecutați, fiind aproape anihilați, iar acum suntem amenințați de Iran. Cele două situații seamănă``, spunea un localnic.
``Locuitorii Israelului se tem de Iran. Cred că toată lumea ar trebui să se îngrijoreze pentru ceea ce se întâmplă cu programul nuclear al Iranului``, spunea o localnică.
``În fiecare generație apare cineva care vrea să-i omoare pe evrei, dar apoi, Creatorul lumii schimbă situația``, spunea un localnic.
De ani întregi, Iranul amenință că va distruge Israelul, dar comunitatea internațională încearcă acum să cadă la o înțelegere cu Teheranul pentru a-i sista programul de înarmare nucleară. Prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu i-a avertizat săptămâna trecută pe membrii Congresului că nu e un acord profitabil:
``Nu împiedică Iranul să facă bombe, ci îl ajută.``
Mulți aseamănă avertizarea lui Netanyahu cu rugămintea împărătesei Estera în favoarea poporului ei. În ciuda amenințărilor Iranului, israelienii cred că vor supraviețui și acum.
``Acum 3 000 de ani, cineva din Iran a vrut să ne omoare. Acum e aceeași situație: cineva din Iran vrea să ne omoare, dar sunt sigur că noi vom fi învingători``, spunea un localnic.
De Purim mulți oameni se costumează. Mulți cred că Dumnezeul Israelului va continua să vegheze asupra țării, ocrotindu-Și oamenii.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 67 - martie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel













