Copiii proveniți din familii cu dificultăți găsesc un sprijin la Casa Olarului Timișoara
Copiii și tinerii aflați în situație de risc, care trăiesc pe stradă sau în familii vulnerabile, reprezintă un fenomen social care a atras atenția organizațiilor umanitare sau unor persoane sensibile. În 1998, medicul Oana Ciucure, din Timișoara, a început să ajute copiii săraci care trăiau în canalele din municipiul de pe Bega.
Dr. Oana Ciucure, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Efectiv cu o găleată de ceai, cu termosul cu ceai, cu rucsacul în spate, cu niște cărți și cu materiale de colorat, cu o oală de ciorbă mergeam la copii împreună cu o prietenă de-a mea să-i hrănim.
În scurt timp, ea și-a dat seama că dincolo de hrană și îmbrăcăminte, acești copii au nevoie de dragoste. Așa că a început să caute un spațiu.
Dr. Oana Ciucure, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Am început să mă rog împreună cu un grup de rugăciune în care participam, să cumpărăm un loc mic în care să-i putem canaliza, îndrepta pe acești copii, unde să poată veni ei să ne caute la momente de nevoie pentru haine, pentru un sfat. A fost foarte greu să găsim ceva pentru că nimeni nu dorea să-și închirieze un apartament pentru copiii străzii.
În anul 2000 s-a reușit cumpărarea unei case. Tot atunci s-a deschis oficial Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara. Numele a fost inspirat din Scriptură.
Dr. Oana Ciucure, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Este un verset în Biblie în Isaia 64:8 unde spune: Eu sunt Olarul, Eu sunt Tatăl, iar voi, tu ești lutul și sunteți toți lucrarea mâinilor mele.
De programele desfășurate în centru beneficiază copii aflați în diferite situații de viață, în nevoi materiale, emoționale și intelectuale.
Relu Bahnaru, psiholog, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Lucrăm cu copiii care vin din familii vulnerabile, familii monoparentale, familii care le-au oferit un minimum de grijă, respectiv hrană, poate ceva vestimentație sau chiar un acoperiș deasupra capului, dar condițiile în care ei cresc și apoi în care sunt obligați să învețe sunt foarte limitate.
Dr. Oana Ciucure, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Apoi sunt copii cu probleme comportamentale trimiși de școli, copii care refuză școala, care practic au un risc de abandon școlar și familial și sunt trimiși către noi.
Dincolo de acoperirea nevoilor fizice ale beneficiarilor, echipa implicată în program își dorește ca Dumnezeu să le schimbe viețile. Acesta este specificul centrului, spune dr. Oana Ciucure.
Relu Bahnaru, psiholog, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Pentru mine ăsta este de fapt motivul major care mă și stimulează să fiu parte din echipa aceasta care caută să îl prezinte, printre altele ajutând-i pe copii, oferind o hrană, oferind supervizare sau asistență din punct de vedere pedagogic și psihopedagogic și din punct vedere al consilierii (aici fac eu, aici lucrez eu) scopul congruent al tuturor celor care lucrăm în echipa aceasta este de a face ca Hristos să fie făcut de cunoscut.
În cei 20 de ani de la înființare, peste 300 de copii au trecut pe la Casa Olarului, iar în prezent, aproximativ 40 de copii vin zilnic la centru.
Relu Bahnaru, psiholog, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Căutăm să le prezentăm o viață în care Hristos este central și în care poți să crești, poți să te dezvolți, poți să ai o copilărie fericită, poți să ai o adolescență minunată și poți să fii, în același timp, vindecat, vindecat de traume, dureri, abuzuri la care ai fost supus, poate molestări și multe lucruri de care poate ei nu-și amintesc.
Proiectul de la Casa Olarului oferă o serie de servicii și activități pentru copii și tineri, cum ar fi: hrană zilnică, recuperare și integrare școlară, consiliere psihologică, orientare în carieră, asistență medicală, recreere și petrecerea timpului liber. Având în vedere nevoile copiilor, Oana Ciucure face apel la voluntari care să se implice în program.
Dr. Oana Ciucure, Fundația Umanitară Chosen-Casa Olarului Timișoara: Acești copii nu provin din medii academice, au multe goluri în educația lor și este nevoie de lucru unu la unu. De aceea, cu cât mai mulți voluntari cu atât mai bine.
Medicul Oana Ciucure a mai adăugat că resursele necesare pentru funcționarea centrului de zi Casa Olarului provin din diverse donații și din colaborarea cu Consiliul Local al muncipiului Timișoara.
Știrea face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 837, difuzată în iulie 2020.
Alte știri aici: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește noua pagină de Facebook Știrile Alfa Omega: https://facebook.com/StirileAlfaOmega