Fostul campion MMA, Ghiță Ignat, salvat de Dumnezeu | Reportaj Alfa Omega
Gheorghe Ignat s-a născut în Suceava, a practicat luptele de performanță și este multiplu campion. Are o familie frumoasă, cu patru copii, și cel mai important, are o relație cu Dumnezeu.
Gheorghe Ignat, Suceava: Suntem binecuvântați, astăzi, să-l cunoaștem pe Dumnezeu, să avem o relație personală cu El. Bineînțeles, nu a fost dintotdeauna așa..
A intrat în sala de lupte la 12 ani și în scurt timp a devenit campion național.
Gheorghe Ignat, Suceava: La 12 ani am intrat pentru prima dată în sala de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Municipal Suceava. Acolo aveam să-l întâlnesc pe maestrul Valerică Gherasim. În momentul în care maestrul m-a văzut, m-a urcat pe cântar și mi-a spus: „Tu rămâi aici în sală. Pe tine te fac campion.”
Au urmat alte reușite pe plan sportiv, dar în adolescență anturajul avea să îl ducă pe un drum greșit.
Gheorghe Ignat, Suceava: Aveam să aflu mai târziu, peste ani, că aveau să fie decizii greșite. Aveam să intru într-un anturaj dubios, în Capitala României, București, prin anii 2000. Aveam doar 17 ani.
Ca mulți alții, Ghiță Ignat a fost atras de mirajul banilor.
Gheorghe Ignat, Suceava: Noi, ca și sportivi, eram plătiți foarte, foarte prost la vremea aceea. Și am întâlnit oameni la care am văzut opulență, am văzut bunăstare, am văzut lux, am văzut lucruri pe care nu le mai întâlnisem până atunci. Am fost orbit de ce-am văzut.
În jurul vârstei de 20 de ani a părăsit România cu destinația Marea Britanie.
Gheorghe Ignat, Suceava: Am ajuns acolo, practic, fiind chemat de ceva colegi, foști sportivi, foști luptători, boxeri din zona Sucevei. Ei erau acolo de ceva timp, lucrau în domeniul securității. Lucrau ca și gărzi de corp sau ca și securitate la diferite localuri.
În Londra l-a cunoscut pe Vasile Tofan, un fost boxer român, care i-a vorbit despre Dumnezeu.
Gheorghe Ignat, Suceava: Țin minte că m-a ochit cu privirea minute bune, în timp ce mărturisea de la amvon. A venit să vorbească cu mine, timp în care m-a întrebat de unde sunt, ce sport am practicat, ce fac la Londra. În acest timp a venit și Vlăduț, l-a prins de mânecă și l-a tras, și i-a spus: „Frate Vasile, dacă ai ști, la noi acasă ca și Ghiță mai sunt vreo 12. N-ai vrea să vii în seara asta să stai de vorbă cu toți?”
Lucrurile pe care le-a aflat l-au făcut să-și pună întrebări.
Gheorghe Ignat, Suceava: Noi trăiam o viață periculoasă și, pentru prima oară în seara aceea, la nivelul minții mele și a câtorva de acolo, din acel grup de băieți, s-a ridicat întrebarea: „Dacă eu pier la noapte, ce se întâmplă cu sufletul meu?”
Greșelile trecutului l-au dus pe fostul luptător în spatele gratiilor. În arestul Poliției din Suceava s-a produs adevărata întâlnire cu Dumnezeu.
Gheorghe Ignat, Suceava: Cred din toată inima că întâlnirea mea personală cu Domnul Isus, acea întâlnire de care fiecare om de pe pământul ăsta are nevoie, acea întâlnire personală a avut loc acolo, pe podeaua aceea murdară din acel arest, din acea pușcărie.
În anul 2013, Ghiță Ignat, împreună cu soția lui, Adriana, l-au mărturisit pe Dumnezeu în apa botezului.
Gheorghe Ignat, Suceava: Dacă s-a întâmplat ceva efectiv urgent în viața noastră, după actul botezului, a fost ca Domnul Iisus, Dumnezeu prin Duhul Sfânt să unească înapoi familia noastră. A fost un lucru extraordinar. A reabilitat relația dintre noi într-un mod extraordinar.
După doi ani de la acest moment, a urmat o perioadă mai puțin plăcută: o condamnare la 4 ani de închisoare cu executare, pentru fraude cu carduri bancare.
Gheorghe Ignat, Suceava: În drum spre penitenciar, când eram în duba Poliției, m-am rugat și am zis: „Doamne, dacă acolo unde ajung ai în vedere să salvezi un suflet, folosește-mă și pe mine. Să nu fie un timp pe care să-l petrec așa, doar să stau, să aștept, să mă uit la televizor și să aștept să treacă ăștia patru ani, ci folosește-mă.”
În Penitenciarul din Botoșani, el l-a mărturisit pe Dumnezeu altor deținuți.
După o adevărată serie de întâmplări inexplicabile, pedeapsa primită a fost sub așteptări.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 876, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega