Daniel Grigoriciuc: lecții de viață după COVID-19 | Reportaj Alfa Omega TV
Daniel Grigoriciuc, director, Radio „Vocea Evangheliei” Suceava: În primul rând mi-am dat seama cât de fragil este omul.
Eu am plecat de acasă pe picioarele mele, conducând mașina, cu o anumită nesiguranță pentru că eram deja afectat de febră și de frisoane, dar nu-mi imaginam că voi ajunge foarte aproape de moarte. Practic, am fost în anticamera morții. Asta n-am spus-o eu, au spus-o medicii. Am fost în comă aproape trei zile, dar și după ce mi-am revenit din comă, am vorbit în următoarele zile cu cadrele medicale doar prin clipit de ochi, ulterior prin „Da” și „Nu” și, destul de târziu, prin propoziții sau fraze complexe. Am fost foarte afectat. Am avut și encefalopatie, practic creierul s-a blocat, am fost în stare foarte gravă. Chiar medicii s-au mirat că m-am repus pe picioare și am putut să plec sănătos. Am plecat acasă cu o saturație normală, fără să folosesc mască de oxigen. Nu mi-au fost prescrise medicamente după ieșirea din spital, doar ce produse naturiste am luat eu pentru revigorarea organismului.
Eram un tânăr de 46 de ani. Am împlinit 47 de ani la terapie intensivă. Aveam probleme legate de tensiune puțin mai mare, dar în rest eram ok, doar puțin obosit, epuizat de atâta activitate. Nu știam să am alte afecțiuni. Mi-am dat seama că viața este darul lui Dumnezeu. Nu există rugăciune pe care să o rostesc acum, în orice context, fără să Îi mulțumesc lui Dumnezeu în primul rând pentru faptul că am viață și o anumită măsură de sănătate. Am văzut că puteam să plec, puteam să fiu acum putred în pământ, dar Dumnezeu s-a îndurat și mi-a mai dat încă ani de viață.
Mi-am dat seama că foarte mult contează lucrurile pe care le faci pentru Dumnezeu. Când am aflat vestea că voi fi transferat la Iași, am chemat-o pe soția mea, din salonul unde era internată la Infecțioase, și i-am spus: „Tabita, plec la Iași”. A fost grea despărțirea, dar i-am spus: „Dragă, a fost frumos! Aproape 24 de ani trăiți împreună în care L-am slujit pe Dumnezeu, în care ne-am trăit viața pentru lucruri care contează cu adevărat”. Întotdeauna există și minusuri, suntem oameni, nu suntem perfecți. Dar în sens general, eu L-am slujit pe Dumnezeu și știam că sunt un copil răscumpărat al Lui. Dar mi-am dat seama atunci, în clipa morții, că asta contează: să-L fi slujit pe Dumnezeu, să fii împăcat cu Dumnezeu.
Ce-am mai văzut în toată situația aceasta? Am văzut că, în clipe ca acestea, se poate manifesta părtășia Bisericii într-un în mod pe care nu l-am mai experimentat niciodată, fără precedent. Aici mă refer la rugăciune, la sprijinul miilor, a zecilor de mii care s-au implicat pentru noi în rugăciune. Cred că unul din secretele acestei lucrări de vindecare este rugăciunea tuturor. Poate a venit, ca un fel de corolar, și actul de ungere cu untdelemn în numele Domnului, dar eu cred că toate, corelate, complementare, au contribuit la decizia lui Dumnezeu de a da în continuare viață și sănătate. A fost o luptă în rugăciune, și știu ce spun, pentru că majoritatea oamenilor cu care am vorbit mi-au spus: „Nu m-am rugat nici pentru mine cum m-am rugat pentru tine”.
Au fost și alții care au simțit altfel: s-au implicat din punct de vedere material. Copiii noștri au fost acasă o lună fără să fim noi prezenți și au avut tot ce le-a trebuit. Aveam o vecină care nu este evanghelică, iar dumneaei s-a oferit să ne ajute. În prima zi a cumpărat cele trebuincioase și le-a lăsat la ușă. Dar după ce mi-am revenit și am sunat-o, ea a zis: „Sunteți o comunitate de invidiat, la dumneavoastră în curte au intrat zilnic mașini și coborau oameni cu sacoșe și am considerat că e de prisos să mai fac eu ceva”. Adevărul este că și după ce ne-am întors acasă, dragostea fraților s-a manifestat într-un mod practic care ne-a copleșit.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV